Il Luce are memoria scurtă:** „Șahtior ar fi jucat mai bine decât United în finala cu Barça”

Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român în activitate, crede că Șahtiorul său ar fi reușit să îi pună mai multe probleme Barcelonei în finala de pe Wembley, uitând că gruparea ucraineană a fost surclasată de catalani în sferturile Ligii cu 6-1 la general. "Eram convins de la bun început că Barcelona va câștiga, iar desfășurarea meciului mi-a dat dreptate. Nu s-a pus niciun moment problema învingătoarei. Cei de la Manchester au încercat ei câte ceva la început, dar catalanii și-au impus apoi celebrul lor joc de pase, iar englezii n-au mai contat deloc. Sincer, ceea ce am văzut pe Wembley m-a făcut să privesc altfel cele două meciuri ale Șahtiorului cu Barcelona. Cred că noi am jucat împotriva catalanilor mai bine decât a făcut-o Manchester și, dacă nu am fi avut prea multă teamă față de adversar, cred că am fi putut obține mai mult! Sincer, nu cred că în următorii doi ani Barcelona va putea fi răpusă. Are un sistem foarte bine pus la punct, nucleul de bază al jucătorilor provine de la propria academie, iar fotbaliștii sunt învățați de mici să se dedice grupului, să-și pună tot talentul în slujba echipei. Uitați-vă la Messi cum muncește pe teren, cu toată celebritatea lui!", a spus Lucescu în evz.
Il Luce are memoria scurtă:** "Șahtior ar fi jucat mai bine decât United în finala cu Barça"

Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român în activitate,
crede că Șahtiorul său ar fi reușit să îi pună mai multe probleme
Barcelonei în finala de pe Wembley, uitând că gruparea ucraineană a
fost surclasată de catalani în sferturile Ligii cu 6-1 la
general.

„Eram convins de la bun început că Barcelona va câștiga,
iar desfășurarea meciului mi-a dat dreptate. Nu s-a pus niciun
moment problema învingătoarei. Cei de la Manchester au încercat ei
câte ceva la început, dar catalanii și-au impus apoi celebrul lor
joc de pase, iar englezii n-au mai contat deloc.

Sincer, ceea ce am văzut pe Wembley m-a făcut să privesc altfel
cele două meciuri ale Șahtiorului cu Barcelona. Cred că noi am
jucat împotriva catalanilor mai bine decât a făcut-o Manchester și,
dacă nu am fi avut prea multă teamă față de adversar, cred că am fi
putut obține mai mult!

Sincer, nu cred că în următorii doi ani Barcelona va putea fi
răpusă. Are un sistem foarte bine pus la punct, nucleul de bază al
jucătorilor provine de la propria academie, iar fotbaliștii sunt
învățați de mici să se dedice grupului, să-și pună tot talentul în
slujba echipei. Uitați-vă la Messi cum muncește pe teren, cu toată
celebritatea lui!”, a spus Lucescu în
evz
.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania