Cosmin Radu: „Ne așteaptă o misiune imposibilă cu Muntenegru!”

Cosmin Radu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Căpitanul echipei naționale de polo a României, Cosmin Radu, a
declarat, marți, că prima reprezentativă va avea o misiune „aproape
imposibilă” în meciul din deplasare cu Muntenegru, programat pe 22
martie și decisiv pentru calificarea la turneul final al Ligii
Mondiale.

Referitor la victoria obținută, marți, cu scorul de 10-4, în
fața reprezentativei Turciei, Cosmin Radu a spus: „Am jucat
serios, chiar dacă nu ne-a ieșit totul așa cum ne-am fi dorit. A
fost un meci destul de ușor și până la urmă cred că ne-am descurcat
destul de bine. Atât pentru mine, cât și pentru echipa națională
este primul meci oficial la Izvorani și mă bucur foarte mult că
avem lângă București o bază competitivă
„.

Căpitanul naționalei României a adăugat că meciul cu Muntenegru,
al cincilea din grupa a II-a a preliminariilor competiției, va
reprezenta „o misiune imposibilă”. „În această competiție,
ne-a mai rămas să câștigăm următorul meci cu Rusia, iar apoi vom
merge la Muntenegru, unde ne așteaptă o misiune aproape imposibilă.
Nu este imposibil, însă victoria la zece goluri, la ei acasă, va fi
foarte greu de obținut
„, a spus Radu, citat de MEDIAFAX.

Părerea acestuia este împărtășită și de jucătorul Tiberiu
Negrean: „Practic a fost un antrenament cu public, pentru
că Turcia nu este un adversar prea puternic, iar șansele noastre la
calificare sunt foarte mici. O să spun că nu este imposibil să
învingem la zece goluri, acasă la Muntenegru, însă cu siguranță ne
va fi foarte greu”.

Naționala de polo a României a învins, marți, în bazinul de la
Izvorani, cu scorul de 10-4, selecționata Turciei, în cel de-al
treilea meci contând pentru grupa a II-a a preliminariilor Ligii
Mondiale.

Scorul pe reprize a fost 5-2, 0-1, 4-1, 1-0.

În primele două meciuri din grupă, România a înregistrat o
victorie (8-7, în deplasare, cu Rusia) și o înfrângere (6-15, pe
teren propriu, cu Muntenegru). Numai prima clasată în grupă obține
„biletele” pentru turneul final.

România mai are de disputat meciurile retur din grupa a II-a,
după următorul program: cu Rusia, pe teren propriu (22 februarie),
cu Muntenegru, în deplasare (22 martie) și cu Turcia, în deplasare
(19 aprilie).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…