Dinamo intră pe pista Moraes!** Iată cum vor să facă roș-albii rost de bani pentru brazilian

Lupta pentru golgheterul Bistriței se încinge. După ce Rapid și Steaua s-au arătat interesate de mai mult timp de transferul brazilianului, iată că și cei de la Dinamo și-l doresc pe atacant. Planul "Fălcosului" e simplu, Andrei Cristea este dorit de nemții de la Karlsruhe, iar suma încasată pe urma acestui transfer, aproximativ un milion de euro, vor fi investiți pentru aducerea vârfului de la Bistrița. "Banii rezultați de pe urma vânzării lui Cristea vor fi investiți în aducerea lui Moraes", anunță cei la evz, conform unor surse din cadrul clubului din Ștefan cel Mare. Președintele Gloriei neagă însă acest interes și spune că singurul jucător de care Bistrița s-a despărțit până în acest moment este Andrei Mureșan, cedat lui Rednic în Azerbaidjan. "Nu m-a contactat nimeni de la Dinamo pentru Moraes. Eu îmi dau seama imediat când un club îl vrea cu adevărat pe Moraes sau doar își face imagine. I l-am dat pe Andrei Mureșan lui Rednic, în Azerbaidjan, așa că nu mai sunt presat de nevoi materiale, ca să-l vând și pe Moraes. De ceva timp a murit interesul pentru Moraes, așa că s-ar putea să rămână la Bistrița și în retur", a spus Jean Pădureanu pentru evz.
Dinamo intră pe pista Moraes!** Iată cum vor să facă roș-albii rost de bani pentru brazilian

Lupta pentru golgheterul Bistriței se încinge. După ce Rapid și
Steaua s-au arătat interesate de mai mult timp de transferul
brazilianului, iată că și cei de la Dinamo și-l doresc pe
atacant.

Planul „Fălcosului” e simplu, Andrei Cristea este dorit de nemții
de la Karlsruhe, iar suma încasată pe urma acestui transfer,
aproximativ un milion de euro, vor fi investiți pentru aducerea
vârfului de la Bistrița.

„Banii rezultați de pe urma vânzării lui Cristea vor fi
investiți în aducerea lui Moraes
„, anunță cei la evz,
conform unor surse din cadrul clubului din Ștefan cel Mare.

Președintele Gloriei neagă însă acest interes și spune că singurul
jucător de care Bistrița s-a despărțit până în acest moment este
Andrei Mureșan, cedat lui Rednic în Azerbaidjan.

„Nu m-a contactat nimeni de la Dinamo pentru Moraes. Eu îmi
dau seama imediat când un club îl vrea cu adevărat pe Moraes sau
doar își face imagine. I l-am dat pe Andrei Mureșan lui Rednic, în
Azerbaidjan, așa că nu mai sunt presat de nevoi materiale, ca să-l
vând și pe Moraes. De ceva timp a murit interesul pentru Moraes,
așa că s-ar putea să rămână la Bistrița și în retur”
, a
spus Jean Pădureanu pentru evz.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]