MOTIVUL** pentru care Dănănae NU a jucat în partida cu CFR Cluj

CFR Cluj s-a impus în fața Universității Craiova cu 2-1, în prima etapă a returului. Fundașul Științei, Ovidiu Dănănae, nu a fost folosit de Victor Pițurcă în partida din Gruia.
MOTIVUL** pentru care Dănănae NU a jucat în partida cu CFR Cluj

Chiar dacă Universitatea Craiova a întâlnit pe CFR Cluj,
formația aflată exact deasupra sa în clasament, gândurile lui
Victor Pițurcă erau la partida următoare, cu Steaua pe teren
propriu. Tocmai de aceea, tehnicianul a decis să nu înceapă partida
cu Ovidiu Dănănae titular.

Fundașul oltenilor avea înaintea meciului de la Cluj trei
cartonașe gabene, iar dacă ar fi văzut din nou avertizat ar fi fost
suspendat pentru întâlnirea cu Steaua.

Gângioveanu, nici măcar rezervă

Eroul negativ al Universității Craiova din etapa trecută,
Constantin Gângioveanu, nu a luat loc nici măcar pe banca de
rezerve la meciul de aseară cu CFR Cluj. Ratarea penalty-ului din
finalul partidei pierdute la Gaz Metan Mediaș (0-1), l-a scos din
sărite pe Victor Pițurcă, care a hotărât ca mijlocașul să nu facă
parte din lot.

Din câte se pare, eroarea respectivă i-a pus capac răbdării
tehnicianului, care oricum nu îl prea avea la inimă nici până
atunci pe fotbalistul de 21 de ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro