Honda anunță încetarea vânzărilor modelului Civic Type R

  • Publicat:
  • Actualizat:

Honda a anunțat astăzi că, începând din 2011, Honda Civic Type R
nu va mai fi vândută într-o serie de țări europene.

Modelul în 3 uși de 200 CP, capabil de 8000 rpm, și-a făcut
debutul ca și concept la salonul auto de la Geneva, în 2006.
Combinația de muchii ascuțite și stilul agresiv a fost neașteptat,
predecesorul său având un stil mult mai conservator.

Versiunea de producție a fost dezvăluită tot în 2006, la Salonul
Auto de la Paris, cu un aspect care a fost aproape identic cu cel
al conceptului prezentat mai devreme în acel an.

Decizia de a opri vânzările în majoritatea țărilor din Europa a
fost luată deoarece automobilul nu îndeplinește, în prezent,
reglementările Euro 5. Introducerea Euro 5 înseamnă că modelul
Civic Type R mai poate fi comercializat numai până la sfârșitul lui
Ianuarie 2011 pe piețele unde aceste reguli se aplică. Modelul,
asamblat exclusiv în Marea Britanie, va continua să fie vândut pe
piețele în care reglementările permit acest lucru, și va rămâne în
producție la uzina din Swindon.

articol scris de Daniel REMEȘ

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”

Lovitură devastatoare pentru Simona Halep

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!

Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene

Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele

Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar

A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO

Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare