Trofeul Europa League**, obiectiv subliminal pentru CFR!

Redactor:
Dan Filoti
Trofeul Europa League**, obiectiv subliminal pentru CFR!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iuliu Mureșan este genul de conducător din fotbal căruia îi
place să vorbească. O face cu un glas molcom și tărăgănat.

Are o cursivitate și o coerență ce vin din orele petrecute în
sălile de curs pe când studia medicina, dar și un control al
discursului ce decurge din experiența profesională de dinainte de
Revoluție. Una peste alta, este un personaj altfel în fotbalul
românesc. Președintele cel mai de succes. O spun rezultatele. Un om
care nu a mers pe stadion până la experiența CFR dictează în
fotbalul românesc. Alții iau notițe.

-Al doilea titlu, al cincilea trofeu. Savurați încă
momentul?

-Deja sunt la birou. Mai avem un meci la Piatra-Neamț, apoi Cupa.
De-abia după vorbim de vacanță și poate nici atunci. Adevărata
sărbătoare a noastră va fi la Cluj pe 27 mai, când sperăm să
celebrăm un nou trofeu.

-Păi în felul acesta nu vă mai bucurați niciodată. Mereu va fi
altceva de făcut.

-Proiectul Cluj este unul pe termen mediu și lung și numai așa
putem construi. Nu e o simplă aventură fotbalistică! Ne-am bucurat
sâmbătă, o vom face și joia viitoare și astfel trăim o satisfacție
continuă. Atunci când mă uit la vitrina cu trofee sau când văd
stadionul acesta modern plin. Plin de oameni frumoși. Familii,
copii, doamne, elevi, studente… Mă simt fericit și îmi amintesc
nostalgic șocul primei vizite pe un stadion.

-Ați anticipat provocarea unei întoarceri în timp. Ați plecat de
foarte jos și ați ajuns sus într-un timp relativ
scurt.

-Prima oară când am intrat pe un stadion, m-am speriat. Era la
Divizia C și eu cu Arpi veniserăm să prospectăm eventuala
investiție. Erau 200 de oameni care se uitau la noi ca la niște
salvatori. Am dat mâna cu toți și în timp ajunsesem să îi cunosc.
Cum nu venea unul, observam. Iar la meciul următor acasă, îl certam
că a lipsit.

„Mă întrebam ce Doamne-iartă-mă caut eu la
fotbal?!”


-Era vremea bicicletelor sprijinite de gardul de
plasă…

-Așa e, iar eu, venit din mediul medical, nu încetam să mă întreb:
„Ce Doamne iartă-mă caut aici?!”. Mi-a plăcut fotbalul, ca oricărui
bărbat, dar mă uitam numai la televizor când juca naționala sau la
Liga Campionilor. Nu mă gândeam eu că voi ajunge să conduc
delegația unei echipe la astfel de meciuri. Oricum, până aici am
trecut prin șocul a ceea ce înseamnă fotbalul și nivelul
discuțiilor din fotbal. De-aia am și vrut să scap de ligile
inferioare cât s-a putut de repede. Nu e vorbă că și în prima
divizie sunt unele specimene, dar izolate.

-Dar nu vă pare rău că ați lăsat halatul de medic pentru sacoul de
președinte?

-Cărui campion i-ar părea rău? Mă simt împlinit. Împlinit și dornic
să continuăm acest proiect.

-Ați avut parte și de felicitări, dar și de contestări în acest
final de campionat.

-Invidia este mare și e mai ușor să hulești. Mai bine ar lua
exemplu de la noi conducători ori patroni care în toată cariera lor
nu au apucat măcar să atingă vreun trofeu. Nu îmi place să dau
sfaturi, dar ar trebui ca unii să ia notițe. De la noi, de la
Vaslui…

-Problema arbitrajului… La un moment dat, greșelile pro-CFR le
surclasau pe cele împotriva echipei dumneavoastră.

-E subiectivă această statistică. Uitați-vă ce ni s-a întâmplat în
ultimele etape disputate. Eliminări, lovituri de pedeapsă
neacordate…

-Care a fost secretul Clujului?

-Unitate, stabilitate, un lot puternic și un antrenor foarte
priceput. Am avut liniște, am fost serioși. De exemplu, înaintea
meciului cu Internațional s-au plătit primele pentru victoria de la
Craiova. A contat și faptul că am fost mereu cu banii la zi. Am
putut să cerem, pentru că am dat.

„Mandorlini rămâne! Cu el mergem în
Ligă”


-Data trecută ați luat titlul cu un antrenor, dar în Ligă ați mers
cu altul. CFR și-a făcut un renume de echipă care devorează
antrenori…

-Atât timp cât am făcut performanțe, putem spune că nu am greșit și
că am schimbat la timp. Nu este cazul acum. Andrea Mandorlini este
tehnicianul cu care vom putea construi și în continuare. Este un
tip serios, un profesionist și un om care nu aleargă după bani sau
altceva.

-Deci e sigur că va continua?

-Este trecut și în contract că titlul prelungește înțelegerea. Cu
toate acestea, aseară (n.r. – duminică) am avut o masă la care au
participat și reprezentantul EnergoBit, și Arpi, și Andrea. L-am
întrebat pe Mandorlini: „Vrei să continuăm?”. El a spus: „Eu vreau,
dar nu știam ce doriți dumneavoastră”. Ne-am strâns mâinile și asta
e mai mult decât o semnătură. Avem deja stabilit și programul de
pregătire.

-Campania de achiziții?

-În mare, am discutat și ne dorim ca până la 20 iunie să avem lotul
complet.

-Și veniri, și plecări?

-De plecat va pleca maximum un jucător de bază. Ne concentrăm pe
întărirea echipei. În vară expiră unele împrumuturi și ne‑am dori
să păstrăm fotbaliști precum De Zerbi, Dică, Piccolo…

-Ce posturi vizați?

-O să luăm fotbaliști în toate compartimentele.

„Îi mulțumim lui Zenga că ni l-a recomandat pe
Andrea!”


-Parcă anul acesta s-a mai echilibrat proporția
români-străini.

-Am avut meciuri în care am început și cu șapte jucători din
România. Asta spune multe. Nu e treaba mea să propun fotbaliști
naționalei, dar mă aștept ca Nicolae Dică, Bud, Deac ori Panin să
fie solicitați pentru acțiunile naționalei din această vară. Și mai
sunt români de valoare, Mureșan, de exemplu, mi se pare cel mai bun
pe postul lui.

-Revenind la Mandorlini, este adevărat că Walter Zenga vi l-a
propus?

-Walter este un prieten al Clujului. Am vorbit zilele acestea în
permanență cu el. Îi datorăm și lui mulțumiri pentru că ni l-a
recomandat și a insistat ca Andrea să vină. Ne-a dat și sfaturi cum
să ne comportăm cu el și până la final a fost bine.

-E primul antrenor străin care ridică trofeul. A mai fost Zenga
înainte, dar nu a fost lăsat până în ultima etapă la
Steaua…

-Suntem obișnuiți cu astfel de premiere. Scriem istorie și nu sunt
lipsit de modestie când spun asta. E purul adevăr!

-Sunteți trand-setteri, ca să vorbim în limbaj
contemporan.

-Da, CFR Rules sau cum se spune?

Modelul Șahtior: „Vrem cât mai sus în
Europa”


-Clujul ne-a obișnuit cu fixarea unor obiective ce par imposibile,
dar pe care cumva ajungeți să le atingeți. Pentru Europa nu aveți
nimic?

-Suntem conștienți că la capitolul acesta am rămas datori. De
aceea, în sezonul viitor ne vom concentra foarte mult și pe un
parcurs cât mai lung în competițiile europene.

-Asta înseamnă să ieșiți din grupe.

-Mă uitam chiar acum pe urnele prezentate de voi în ProSport. Nu
sunt adversari ușori, dar, da, asta vrem, să ieșim din grupe și să
avem un parcurs cât mai lung în Europa League.

-La prima participare în grupele Ligii v-ați propus să faceți un
punct mai mult ca Steaua. Acum? Vă propuneți să faceți mai multe
puncte decât a reușit Unirea Urziceni anul trecut?

-Noi ne propunem, că ne plac ștachetele înălțate cât mai sus și ne
place să ne autodepășim. Vrem în primul rând să facem mai multe
puncte decât am făcut acum doi ani. Nu va fi ușor! Modelul nostru
este Șahtior și ceea ce a făcut Mircea Lucescu acolo.

-Păi asta înseamnă că trebuie să ne așteptăm și la un trofeu
european.

-M-aș feri să spun asta, dar, dacă vom ajunge sus în Europa League,
nu ne vom da la o parte.


65 de miloane de
euro
Mureșan a confirmat suma
prezentată de ProSport ieri: 65 de milioane de euro investiți în
echipă în cei opt ani de când Arpad Paszkany este principal
investitor


Mă bucur și pentru Andrea, dar și pentru CFR, pentru
că la recomandarea mea a ajuns Mandorlini să antreneze la
Cluj

Walter Zenga, antrenor Al-Nassr

Se spune că strugurii sunt acri când nu ajungi la ei.
Cât despre afirmația domnului Iancu că noi am fost Tarzan și cei de
la Internațional au fost Jane, eu știu că în film mai era un
personaj, maimuța, iar asta înseamnă că Timișoara a fost
maimuța

Arpad Paszkany, patron CFR

Arpad Paszkany, patron CFRNu mă regăsesc în ce spune
Paszkany. Mie mi se spune Elefantul și nu mă deranjează asta!
Elefantul este un animal puternic și mândru. Pentru mine nu există
echipa asta, CFR! Steaua și Dinamo sunt mult mai curate decât
CFR

Marian Iancu, patron Timișoara

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi:
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi: "Aleg să plece în străinătate!
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare