Vâtcă iese la atac!

Vâtcă iese la atac!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Portarul adus ca titular de la Steaua
în campionatul trecut a mărturisit că se simte aruncat ca o cârpă
de câteva etape. Supărat și demoralizat, Vâtcă își reface moralul,
la bunicii, din Boișoara. Jucătorul ia în calcul despărțirea de Gaz
Metan.

Cosmine, cum te-ai împăcat cu noul statut la echipă, cel de
rezervă?

Vă dați seama că mă deranjează. Sunt afectat foarte tare de acest
lucru, mai ales că eu am venit la Gaz Metan să joc. Nu înțeleg de
ce nu sunt folosit, mai ales că am făcut un meci bun cu CFR. Sunt
profesionist însă și îmi văd de treabă.

Ți s-a părut justificat motivul pentru care nu ai apărat cu
Steaua și Oțelul?

Sincer, spun asta în premieră, pentru mine a fost un șoc să mi se
spună în dimineața meciului cu Steaua că nu voi juca. Nu am putut
și nici acum nu pot să înțeleg acea decizie. Și sezonul trecut
apărasem cu ambele echipe și am făcut-o bine. Puteau să îmi spună
cu câteva zile mai devreme că nu voi apăra.

Ai discutat cu cei din conducere sau cu antrenorul despre
problemele tale?

Nu. Nu pot însă să înțeleg de ce domnul Pustai nu îmi dă șansa să
joc. Eu am revenit la Mediaș cu sufletul, pentru că m-am simțit
foarte bine aici. Am jucat cu inima pentru Gaz Metan. Au trecut
câteva etape de la meciurile cu Steaua și Oțelul și tot nu sunt
băgat să demostrez că merit o nouă șansă.

Iei în calcul și o plecare de la Mediaș?
Dacă nu se schimbă situația, îmi voi căuta o echipă în străinătate.
Nu am venit aici să fac tușa. Am observat în ultima vreme o
tendință ca portarii valoroși să fie dați la o parte și să nu mai
primească încă o șansă. Și ne mai mirăm că maționala nu are
portari! Păi dacă nu le dai ocazia ocazia să joace, e normal să nu
mai fie portari.

9 goluri a
încasat Vâtcă în cele cinci meciuri în care a apărat poarta lui Gaz
Metan în acest sezon

(Sebastian Marcovici)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…