Bud:** „Nu fac două milioane!”

Redactor:
Mihai Nejneru
Bud:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Bud vorbește deschis despre tratativele pe care
echipa sa, Gaz Metan Mediaș, le are cu Dinamo.

Dinamo negociază transferul tău, cum
comentezi?

Da, așa este. Doar că, din câte am înțeles eu, sunt șanse mici să
se realizeze, din păcate. Cel puțin deocamdată.

Poți detalia, de ce sunt șanse mici?
Cei de la Gaz Metan nu sunt de acord cu oferta. Din câte am
înțeles, Dinamo vrea să mă împrumute acum și să plătească la vară.
Și, din păcate, cei de aici nu vor.

Să înțeleg că ești dezamăgit, ți-ai dori să ajungi în
„Ștefan cel Mare”?

Europa League… Cine nu și-ar dori să joace acolo. Mie mi-ar fi
convenit și până la vară, îți dai seama. Eram în prim-plan, la o
echipă mare.

Au fost neînțelegeri în privința sumei de transfer, la cât
crezi că ești evaluat?

În orice caz nu valorez două milioane, trei, cât s-a vehiculat.
Cred că cei de la Gaz mi-ar da drumul imediat dacă Dinamo ar pune
un milion acum pe masă. Doar că, din păcate, domnii de aici nu prea
știu să aprecieze valoarea banului pe criza asta… De exemplu, cei
de la CFR m-au vrut, dar când au auzit prețul cerut, au sistat
imediat negocierile, nu au mai zis nimic de atunci (râde).

Și-a
promis
10
goluri

Înțeleg că nu ești de acord cu decizia lor de a bloca
transferul…

E greu pentru mine să știu că am o ofertă să joc la echipă mare și
nu pot pleca. Nu am nimic cu cei de la Mediaș, mi-au oferit șansa
de a juca în prima ligă, m-au ajutat enorm. Dar e greu să te mai
concentrezi cât timp ai oferte mai bune. Am avut oferte de la
Steaua, CFR Cluj, Vaslui, Rapid sau Craiova. Toți îmi spun să nu mă
gândesc la asta, dar, sincer, e greu.

La Dinamo ai fost cerut de către Dario
Bonetti?

Da, am lucrat cu dânsul la Juve Stabia. S-a interesat mereu de
mine. De când a venit la Dinamo a vrut să mă ia acolo. Dar se pare
că nu se poate, poate la iarnă.

Cum s-ar putea realiza la iarnă transferul?
Păi sper ca cei de la Gaz Metan să mă lase atunci. O să mă țin de
promisiunea mea, aceea de a marca zece goluri în tur și poate îi
îmbunez.

Zece goluri e un obiectiv îndrăzneț…
E foarte greu. Dar în returul trecut am înscris opt goluri, acum
vreau zece. Deși… au trecut cinci etape și nu am dat decât un
gol. Chiar e greu să mă concentrez când am atâtea oferte, uite,
exact la asta mă refeream.

„Rus a citit în ProSport de transfer și mi-a zis să vin
mai repede, că „îl omoară” taxiurile”

Cristi Bud, atacant Gaz Metan Mediaș

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de…
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să nu scape”
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să…
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
×