Acasa » Fotbal Intern » Naționala » „Nu mă tem de Franța!** Să-i luăm tare, ca la Constanța!”

„Nu mă tem de Franța!** Să-i luăm tare, ca la Constanța!”

Florentin Petre recunoaște valoarea naționalei Franței, dar spune că România nu are de ce să se teamă de Benzema și compania! Florentin Petre crede că România poate câștiga dacă îi ia tare pe francezi!
"Nu mă tem de Franța!** Să-i luăm tare, ca la Constanța!"

Florentin Petre recunoaște valoarea naționalei Franței, dar spune că România nu are de ce să se teamă de Benzema și compania! Florentin Petre crede că România poate câștiga dacă îi ia tare pe francezi!

"Francezii sunt fotbaliști, joacă la echipe mari! Dar suntem și noi România, am participat la campionate mondiale și europene",  a declarat "Piticul" la Sport.ro.

Petre vrea ca România să aibă aceeași atitudine ca la Constanța, atunci când naționala a condus cu 2-0, dar a fost egalată pe final.

"Nu înțeleg de ce să ne sperie sau să avem teamă de ei. Ați văzut ce s-a întâmplat când i-am luat tare la Constanța? Dacă Marica marca și a treia oara, nu ne mai egalau", a Încheiat Petre la Sport.ro

Parteneri
Țara care îți dă banii înapoi dacă stai în ambuteiaj. Regula intră în vigoare de azi
Mediafax
Vladimir Putin, mesaj pentru România după ce Nicușor Dan a confirmat că drona de la Galați este rusească. Ce ne cere Kremlinul
Cancan.ro
„Voia să divorțeze încă din primele zile”. Fosta soție a lui Putin, mărturii tulburătoare despre anii petrecuți alături de liderul rus
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Bănică, imagini interzise pentru cardiaci! A pozat într-un costum transparent și a lăsat aproape tot la vedere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Psiholog: – Bulă, înainte să începem terapia, o singură întrebare mai am!
Râzi cu lacrimi
Oamenii de știință au descoperit un virus gigantic care se reproduce într-un mod complet unic
Descopera.ro
Câte mii de euro a primit eliminatul Gigi Burger, de la Antena 1, pentru cele 11 săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
Accesorii auto ieftine în magazinele Action din România: ce merită cumpărat
Promotor.ro