Semne **bune!

Semne **bune!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Din câte se pare, echipa alb-roșie nu va fi suspendată din cupele europene

Dinamo speră și își face curaj! Comisia de Disciplină a UEFA va judeca azi incidentele de la meciul cu Slovan Liberec, semnalele cu privire la decizie îndemnând la optimism.

Pentru a întocmi un raport cu șanse cât mai mari de a fi luat în considerare, Dinamo a apelat la fostul director de relații internaționale al FRF, Cristian Bivolaru. Împreună cu acesta s-a întocmit o documentație care se bazează în principal pe carențele dovedite în asigurarea securității de firma de pază cu care Dinamo are contract în acest sens. “Câinii” încearcă să dovedească, apelând și la probe foto și audio, că, din perspectiva clubului, s-a făcut tot ce era de făcut cu privire la organizarea partidei. De asemenea, aspecte din raport sugerează și că membri ai firmei de pază ar fi fost mână în mână cu suporterii care au pătruns pe teren.

Orice, dar nu excludere!

Principalul obiectiv al dinamoviștilor va fi ca astăzi să evite o suspedare a clubului din cupele europene. Cu siguranță meciul cu Liberec va fi pierdut la “masa verde” cu 3-0 și la fel de sigură este și amenda consistentă care va fi dictată. Dincolo de asta, UEFA poate lua decizia capitală a excluderii din Europa League pentru Dinamo și suspendarea din Europa până la cinci ani. Varianta blândă e reprezentată de trei sau patru meciuri jucate fără spectatori sau pe un stadion aflat la minimum 250 de kilometri distanță de București. În acest sens, un solid argument în favoarea “câinilor” îl reprezintă raportul delegatului UEFA. Acesta conține rubrici în sistem grilă, aprecierea delegatului fiind că incidentele care au produs întreruperea jocului nu au fost de natură violentă. În fine, UEFA ia greu decizia excluderii din cupele europene, judecând de obicei în ideea ca o calificare să se decidă până la urmă pe teren.

De obicei, Comisia de Disciplină a UEFA se întrunește joi. Astăzi nu se va desfășura la modul concret o ședință, membrii comisiei urmând să delibereze prin telefon

Ionuț Lupescu este membru al Comisiei de Disciplină a UEFA, dar nu va participa la judecata de astăzi, dat fiind că provine din țara clubului care face subiectul speței

"Am dat la tradus contractul cu firma de pază și protecție Randory și planul de securitate întocmit în colaborare cu Jandarmeria. Documentele trebuie trimise în copie legalizată. Am adăugat ima¬gini complete din sistemul de supraveghere video și sper să se vada că noi, clubul Dinamo, am făcut tot ceea ce trebuia făcut",  Nicolae Badea, președintele CA al FC Dinamo

"Foarte probabil, Dinamo nu va fi exclusă din cupele europene. Poate încasa o amendă consistentă, UEFA poate dicta meciuri cu porțile închise sau terenul suspendat, dar măsura eliminării unei formații pe o perioadă din competițiile continentale este una extremă și se apelează rar la ea", Cristian Bivolaru, fost șef al Departamentului de Relații Internaționale al FRF

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×