România, în sferturile de finală în calificările pentru CM de fotbal pe plajă!

România, în sferturile de finală în calificările pentru CM de fotbal pe plajă!
  • Publicat:
  • Actualizat:




La a doua participare în cadrul unui turneu de calificare la CM de fotbal pe plajă, echipa României are un parcurs peste toate așteptările în competiția găzduită de localitatea spaniolă Castellon.

Formația pregătită de Stere Damasaru a izbutit să ajungă în faza sferturilor de finală, după ce a terminat pe locul 2 în grupa A, în urma puternicei reprezentative a Spaniei, dar înaintea Cehiei și Letoniei. În optimi, România a produs una dintre surprizele turneului, dispunând, la mare luptă, cu 4-3, după prelungiri, de Polonia. De notat că românii au reușit să revină de la 0-2 la capătul primei reprize, după care au avut 3-2, în timpul regulamentar, cu mai puțin de un minut înainte de final.

Golul victoriei l-a reușit Măciucă în primul minut al prelungirilor. În sferturi, băieții noștri vor avea însă o misiune imposibilă, urmând a da piept cu una dintre cele mai bune reprezentative din lume la fotbalul pe plajă, naționala Portugaliei. Meciul, ca de altfel întregul turneu de calificare, va putea fi urmărit live, începând cu ora 16,30, pe Boom Sport One. Dacă România va fi învinsă, nu va fi automat eliminată, pentru că primele cinci clasate vor obține biletele pentru turneul final al CM de la Dubai. Aceasta înseamnă că formațiile ce intră în semifinale, precum și o a cincea echipă, desemnată în urma unui baraj între cele patru învinse din sferturi, vor reprezenta Europa la competiția din Emiratele Arabe Unite.




 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia finală a lui Vladimir Putin. Anunț pentru toată Europa
Decizia finală a lui Vladimir Putin. Anunț pentru toată Europa
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×