Acasa » Alte Sporturi » Auto-Moto » Suspendare cu… suspendare

Suspendare cu… suspendare

Întrunit astăzi, la Paris, Consiliul Mondial al Federației Internaționale de Automobilism a analizat Afacerea „Minciuni de la McLaren", hotărând să sancționeze echipa anglo-germană cu o suspendare pe trei curse, însă cu... suspendare. „Ținând cont de deschiderea și de onestitatea pe care le-a dovedit directorul Martin Withmarsh (...) și schimbărilor decise în organizarea lui McLaren, s-a decis că suspendarea aplicării sancțiunii este potrivită", s-a precizat într-un comunicat dat de FIA.

Întrunit astăzi, la Paris, Consiliul Mondial al Federației Internaționale de Automobilism a analizat Afacerea „Minciuni de la McLaren”, hotărând să sancționeze echipa anglo-germană cu o suspendare pe trei curse, însă cu… suspendare. „Ținând cont de deschiderea și de onestitatea pe care le-a dovedit directorul Martin Withmarsh (…) și schimbărilor decise în organizarea lui McLaren, s-a decis că suspendarea aplicării sancțiunii este potrivită”, s-a precizat într-un comunicat dat de FIA.

La prima cursă de Formula 1 din acest an, de la Melbourne, pilotul Lewis Hamilton l-a lăsat să treacă pe Jarno Trulli (Toyota), într-un moment în care pe pistă se afla safety-car-ul. Adică atunci când depășirile sunt interzise. Apoi, campionul mondial i-a indus în eroare pe comisarii de cursă, ceea ce a dus la declasarea lui Trulli. Comunicațiile dintre Hamilton și echipa sa au dovedit că britanicul n-a spus tot ceea ce știa, astfel că el a fost ulterior exclus din clasament. Campionul mondial en-titre și-a cerut scuze public, iar echipa sa a precizat că nu a considerat important să anunțe că i-a cerut pilotului său să se lase depășit…

Analizând cazul, FIA a considerat că McLaren-Mercedes a încălcat articolul 151 c din Codul Sportiv internațional, însă că mai apoi a recunoscut greșeala și a colaborat cu forul mondial. Din acest motiv suspendarea pe trei etape a fost dictată cu… suspendare. Martin Withmarsh a ținut să mulțumească membrilor Consiliului Mondial pentru că i-au „dat ocazia de a răspunde la întrebări. Suntem conștienți că am făcut mari erori în Australia și în Malaysia. Sunt foarte bucuros că am putut să mă scuz încă o dată. Am luat măsurile pentru ca astfel de greșeli să nu se mai producă niciodată”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]