Ce începe prost se termină și mai prost

Prima cursă a sezonului 2009 n-a fost marcată doar de debutul senzațional al celor de la Brawn GP, ci și de eșecul granzilor. În plus, două incidente importante au furnizat spectacol. Jenson Button a dominat întreaga cursă, iar victoria sa nu poate fi pusă la îndoială. Coechipierul său, Rubens Barrichello, a plecat însă prost și a provocat haosul din primul viraj (foto 1). „Credeam că e totul ok până a apărut Barrichello. Monoposturile nu sunt făcute pentru curse de distrugere! E frustrant să vină atâta lume la tine acasă să te vadă, iar tu să ieși în primul tur", s-a plâns Mark Webber, una din victimele coliziunii. De haos au profitat Vettel și Kubica, care au ținut apoi permanent aproape de Button. Doi piloți extrem de promițători, aceștia s-au duelat fantastic pe final. Kubica i-a luat fața lui Vettel pe exteriorul unui viraj, acesta nu s-a lăsat și amândoi au abandonat din poziții de podium cu doar câteva tururi înainte de final! Vettel a fost găsit vinovat și va fi retrogradat 10 locuri pe grila de start la Sepang. Iar pentru că a încercat să termine în trei roți (foto 2), a primit și 50.000 de dolari amendă!
Ce începe prost se termină și mai prost

Prima cursă a sezonului 2009 n-a fost marcată doar de debutul senzațional al celor de la Brawn GP, ci și de eșecul granzilor. În plus, două incidente importante au furnizat spectacol.

Jenson Button a dominat întreaga cursă, iar victoria sa nu poate fi pusă la îndoială. Coechipierul său, Rubens Barrichello, a plecat însă prost și a provocat haosul din primul viraj (foto 1). „Credeam că e totul ok până a apărut Barrichello. Monoposturile nu sunt făcute pentru curse de distrugere! E frustrant să vină atâta lume la tine acasă să te vadă, iar tu să ieși în primul tur“, s-a plâns Mark Webber, una din victimele coliziunii. De haos au profitat Vettel și Kubica, care au ținut apoi permanent aproape de Button. Doi piloți extrem de promițători, aceștia s-au duelat fantastic pe final. Kubica i-a luat fața lui Vettel pe exteriorul unui viraj, acesta nu s-a lăsat și amândoi au abandonat din poziții de podium cu doar câteva tururi înainte de final! Vettel a fost găsit vinovat și va fi retrogradat 10 locuri pe grila de start la Sepang. Iar pentru că a încercat să termine în trei roți (foto 2), a primit și 50.000 de dolari amendă!

Hamilton, podium de conjunctură

Așa a făcut Brawn GP dubla. Monoposturile Ferrari au terminat cursa la standuri, cu probleme tehnice și incidente pe circuit, deși la un moment dat erau în puncte. Și McLaren trebuie să mulțumească mult pentru locul 3 al lui Hamilton. Britanicul a recuperat spectaculos după ce a pornit ultimul și a primit podiumul la masa verde, Trulli fiind penalizat pentru depășire în prezența „safety-car-ului“.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania