Sebastien Buemi, singurul debutant în sezonul 2009 al Formulei 1

Pilotul elvețian Sebastien Buemi este singurul debutant la startul sezonului 2009 al Formulei 1, programat la sfârșitul acestei săptămâni în Australia. În general, echipele de Formula 1 au mers pe mâna piloților din 2008, singurele modificări apărând în cele două team-uri deținute de miliardarul austriac Dietrich Mateschitz - Red Bull și Toro Rosso.
Sebastien Buemi, singurul debutant în sezonul 2009 al Formulei 1

Pilotul elvețian Sebastien Buemi este singurul debutant la startul sezonului 2009 al Formulei 1, programat la sfârșitul acestei săptămâni în Australia. În general, echipele de Formula 1 au mers pe mâna piloților din 2008, singurele modificări apărând în cele două team-uri deținute de miliardarul austriac Dietrich Mateschitz – Red Bull și Toro Rosso.

Retragerea din activitate a scoțianului David Coulthard de la Red Bull, la sfârșitul anului 2008, a dus la o rearanjare a piloților celor două formații. Astfel, germanul Sebastian Vettel, câștigătorul surpinzător al unei curse în sezonul trecut (MP Italiei), a fost "promovat" la Red Bull, iar locul său la Toro Rosso a fost luat de Buemi.

Sebastien Buemi (20 de ani) a fost în 2008 pilot de teste la Red Bull și, anterior, a concurat în karting, Formula BMW, Formula 3, A1GP și GP2. În ultima competiție, considerată anticamera Formulei 1, pilotul elvețian a ocupat locul 6, în sezonul 2008. Buemi a condus prima dată o mașină de Formula 1 în septembrie 2007, când s-a aflat la volanul unui monopost Red Bull în cadrul unor teste efectuate la Jerez.

Și în ceea ce privește echipele ce vor lua startul în noua ediția a CM de Formula 1 s-a produs o schimbare, însă este numai la nivel de patronat. Managerul Honda Racing Team, Ros Brawn, a preluat echipa de la constructorul japonez de autombile Honda Motor, retras din Formula 1 din cauza crizei economice mondiale. El a rebotezat-o Brawn GP și a păstrat echipa de piloți din 2008: Jenson Button și Rubens Barrichello.

Sezonul 2008 a început cu 11 echipe pe grilă, însă după patru etape Super Aguri s-a retras din campionat din cauza problemelor financiare apărute după ce Honda și-a retras sprijinul acordat acestei formații. În acest sezon vor fi zece echipe pe grila de start.

Echipele și piloții care vor concura în sezonul 2009 al Campionatului Mondial de Formula 1 sunt următorii:

Ferrari (motor Ferrari) – 3. Felippe Massa (Brazilia) și 4. Kimi Raikkonen (Finlanda);

McLaren-Mercedes (motor Mercedes) – 1. Lewis Hamilton (Marea Britanie) și 2. Heikki Kovalainen (Finlanda);

BMW-Sauber (motor BMW) – 5. Robert Kubica (Polonia) și 6. Nick Heidfeld (Germania);

Renault (motor Renault) – 7. Fernando Alonso (Spania) și 8. Nelson Piquet jr. (Brazilia);

Toyota (motor Toyota) – 9. Jarno Trulli (Italia) și 10. Timo Glock (Germania);

Toro Rosso (motor Ferrari) – 11. Sebastien Bourdais (Franța) și 12. Sebastien Buemi (Elveția);

Red Bull (motor Renault) – 14. Mark Webber (Australia) și 15. Sebastian Vettel (Germania);

Williams (motor Toyota) – 16. Nico Rosberg (Germania) și 17. Kazuki Nakajima (Japonia);

Force India (motor Mercedes) – 18. Adrian Sutil (Germania) și 19. Giancarlo Fisichella (Italia);

Brawn GP (motor Mercedes) – 20. Jenson Button (Marea Britanie) și 21. Rubens Barrichello (Brazilia).

 

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]