Oficial: Honda în „Marele Circ” și în 2009

Oficial: Honda în
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce și-a anunțat retragerea din Formula Unu în luna decembrie a anului trecut, datorită crizei financiare mondiale, Honda revine spectaculos. Directorul executiv al echipei, Nick Fry, a anunțat astăzi că team-ul va fi prezent la startul noului sezon, și asta datorită, în primul rând, măsurilor de reducere a costurilor din Marele Circ, aprobate de FIA.

"Toate celelalte echipe și sprijinul pe care ni l-au acordat ne-au ajutat să supraviețuim. Deci, eu, Ross (Brown, boss-ul echipei, n.r.) și cei 700 de angajați la mulțumim tuturor", a declarat Fry.

Honda anunțase la finalul lui 2008 că se retrage din F1 din cauza crizei mondiale și de atunci a căutat cu disperare cu cumpărător pentru echipa de F1. Fry nu a dat astăzi alte detalii legate de cine va fi noul cumpărător,  însă a spus că va face în curând noi declarații. Deși se vorbise la un moment dat de Carlos Slim sau Richard Branson drept posibili cumpărători, ambii miliardari au negat că ar fi interesați de preluarea team-ului de F1.

Mașina pentru noul sezon va fi testată vineri la Silverstone, chiar dacă o altă necunoscută în acest moment este chiar numele sub care va concura în F1 team-ul Honda (presa engleză vorbește despre "Brawn Racing").

Jenson Button va rămâne pilotul principal al echipei, iar pentru cel de-al doilea post se vor lupta veteranul brazilian Rubens Barrichello și un compatriot de-al său, nepotul marelui Ayrton, Bruno Senna.

Altfel, monopostul Honda va fi echipat cu motoare Mercedes.

Prima etapă din noul sezon al Marelui Circ se va disputa la 29 martie, în Australia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți se face pielea de găină
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Elena Udrea A SCĂPAT. Decizia este definitivă
Elena Udrea A SCĂPAT. Decizia este definitivă
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×