Final de carieră? „M-am lăsat de ce are el”

Situația prin care trece acum fundașul central „condamnat" să rateze tot returul din cauza genunchiului îi este neplăcut de familiară antrenorului său. Gabi Balint a explicat în detaliu pentru ProSport prin ce trece slovacul. „Situația lui este foarte complicată. A făcut două consulturi după operație, fiindcă simțea dureri. Un medic specialist i-a spus că trebuie reoperat, altul că nu trebuie. Va mai cere și a treia opinie. E o situație grea", a mărturisit Balint. Tehnicianul știe însă cât se poate de bine ce simte fotbalistul. „Este exact aceeași situație ca aceea pe care am avut-o eu când m-am retras. Am avut aceeași ruptură de menisc, apoi m-am operat, mi-a scos o parte a mensicului, m-am reoperat fiindcă simțeam dureri, iar apoi a trebuit să mă las. Cazul lui e identic", a mărturisit Balint, care însă nu e îngrijorat că fundașul central de 24 de ani i-ar putea împărtăși soarta. „Medicina a progresat mult de atunci. Acum există două metode de tratament, una presupune cultivarea de țesut cartilaginos și replantarea lui, alta e mai complicată. Oricum, voi fi atent la ce face el, pentru că și eu vreau să mă reoperez, ca să îmi vindec genunchiul", a mărturisit antrenorul, care nu poate să joace fotbal mai mult de câteva minute, fiindcă i se umflă imediat genunchiul. Brezinsky va fi consultat în această săptămână pentru a treia oară și va lua o decizie în privința metodei de tratament, sezonul fiind însă ca și încheiat pentru el.
Final de carieră? "M-am lăsat de ce are el"

Situația prin care trece acum fundașul central „condamnat” să rateze tot returul din cauza genunchiului îi este neplăcut de familiară antrenorului său.
Gabi Balint a explicat în detaliu pentru ProSport prin ce trece slovacul. „Situația lui este foarte complicată. A făcut două consulturi după operație, fiindcă simțea dureri. Un medic specialist i-a spus că trebuie reoperat, altul că nu trebuie. Va mai cere și a treia opinie. E o situație grea”, a mărturisit Balint.
Tehnicianul știe însă cât se poate de bine ce simte fotbalistul. „Este exact aceeași situație ca aceea pe care am avut-o eu când m-am retras. Am avut aceeași ruptură de menisc, apoi m-am operat, mi-a scos o parte a mensicului, m-am reoperat fiindcă simțeam dureri, iar apoi a trebuit să mă las. Cazul lui e identic”, a mărturisit Balint, care însă nu e îngrijorat că fundașul central de 24 de ani i-ar putea împărtăși soarta. „Medicina a progresat mult de atunci. Acum există două metode de tratament, una presupune cultivarea de țesut cartilaginos și replantarea lui, alta e mai complicată. Oricum, voi fi atent la ce face el, pentru că și eu vreau să mă reoperez, ca să îmi vindec genunchiul”, a mărturisit antrenorul, care nu poate să joace fotbal mai mult de câteva minute, fiindcă i se umflă imediat genunchiul. Brezinsky va fi consultat în această săptămână pentru a treia oară și va lua o decizie în privința metodei de tratament, sezonul fiind însă ca și încheiat pentru el.

 

Iancu vine mâine la meci

Președintele echipei de pe Bega a anunțat că va fi prezent la stadion sâmbătă seară pentru a urmări disputa grupării sale cu FC Argeș. Chiar dacă este abia începutul returului, Marian Iancu va vedea primul joc pe viu al echipei Poli Timișoara în sezonul competițional 2008-2009. 

 

Fără pachete de prime în retur

Antrenorul Gabi Balint a declarat ieri că bonusurile financiare se stabilesc numai de către Marian Iancu (foto), inclusiv modul de acordare. De aceea, era posibilă reintroducerea primelor la pachet. „Păstrăm sistemul de premiere din turul campionatului”, a declarat patronul lui Poli Timișoara. Atunci, primele s-ar fi acordat după fiecare etapă.
 

 

 

“Avem nevoie de fani”

Costel Pantilimon a făcut un apel la suporterii echipei Poli pentru a veni în număr cât mai mare la jocul cu FC Argeș. „Avem nevoie de sprijinul suporterilor, ne-am obișnuit cu un public numeros la stadion. Fanii ne fac o atmosferă cât mai frumoasă, prielnică nouă”, a declarat portarul lui Poli Timișoara.

Gabi Balint, pus pe glume

Obișnuit în ultimul timp să stea alături de ziariști la conferințe, nu în fața lor, tehnicianul i-a invitat pe jurnaliști să conducă prima conferință organizată înaintea unui meci. După un discurs rapid despre situația lotului, Gabi Balint a spus: „Nu știu ce să mai spun, învățați-mă voi, că e prima conferință”.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Sfârșitul unei ere în tenis: Djokovic, Federer și Nadal au ieșit din Top 10 după 24 de ani
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania