Convocați la DNA!

Convocați la DNA!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Disputa dintre Daniel Florea, fostul șef al Curții de Arbitraj pentru Fotbal (CAF), și conducerea FRF reapare în discuție. De data asta, scena s-a mutat din ziare în încăperile DNA. „Nașul“ și ceilalți ar putea fi anchetați pentru abuz în serviciu.

Istoricul deciziilor în cazul „Valiza“

Totul a început în iulie anul trecut, atunci când Comisia de Disciplină a FRF a decis ca, în urma scandalului de la Cluj, Steaua să fie depunctată cu șapte puncte, iar „U“ Cluj cu șase puncte. De asemenea, patronul Stelei a fost suspendat pentru doi ani, interzis pe stadioane pe aceeași perioadă și obligat să plătească o amendă de 200.000 de lei. Toni Doboș a primit aceeași pedeapsă ca și Becali, iar Petre Marin și Mirel Rădoi au fost suspendați șase luni și amendați cu 180.000 de lei. Comisia de Apel a păstrat aceleași sancțiuni, însă CAF, organismul unde decidea Florea, a anulat deciziile de mai înainte. Becali a rămas suspendat, dar doar pentru șase luni, și fără interdicția privind accesul pe stadioane. Aici începe rolul lui Florea. Acuzat ulterior de FRF că a făcut jocurile lui Becali, acesta a dat o declarație la DNA.

Dosar pentru abuz în serviciu

Sursele ProSport susțin că DNA a trimis ieri o înștiințare la FRF, prin care le aducea la cunoștință lui Mircea Sandu, Ionuț Lupescu, Florin Prunea și Adalbert Kassai că sunt convocați la discuții. Dacă oficial nu au primit nicio motivare a acestei acțiuni, se pare că DNA a deschis un dosar pentru abuz în serviciu, după ce Florea a făcut și în fața procurorilor o declarație în acest sens. „Dacă eu am făcut declarația anul trecut, în iulie, nu înțeleg de ce abia acum i-au chemat. Probabil că procurorii au niște înregistrări cu cei de la FRF!”, le-a dezvăluit Florea unor prieteni. Cei patru federali au fost convocați la discuții pentru săptămâna viitoare.

Kassai a încercat să cadă la pace?

Surse apropiate lui Florea susțin că acesta a fost sunat în urmă cu ceva timp de către Adalbert Kassai. „L-a sunat să-i spună că s-au înșelat în privința lui! Că nu sunt atât de siguri că a fost în combinație cu Becali! Atunci el le-a cerut să-și ceară scuze public, pentru a-și retrage orice fel de acțiune. Cum răspunsul a fost negativ, acum s-a ajuns la DNA!”, a precizat o sursă. Secretarul general al FRF a recunoscut aseară că a discutat cu Florea în urmă cu trei luni, dar nu pe acest subiect.



„Sandu și Lupescu au făcut presiuni”

La vremea respectivă, decizia CAF a provocat indignare la FRF. Șefii de la Casa Fotbalului i-au reproșat lui Daniel Florea (foto) atât public, cât și în particular, că a procedat greșit atunci când a decis anularea pedepselor Stelei. Mai mult decât atât, prin federație s-a vorbit de un aranjament între Florea și Becali, ultimul dorind în primul rând să-i fie ridicată pedeapsa cu interzicerea accesului pe stadion. „Florea și ceilalți membri au luat 500.000 de euro ca să dea decizia asta”, a fost, în culise, acuza federalilor. Încolțit din toate părțile, fostul șef al CAF a declarat public că Mircea Sandu și Ionuț Lupescu au încercat să-l influențeze în luarea deciziilor.

„Sandu și Lupescu mi-au spus că sancțiunile trebuie să rămână, pentru că altfel ne facem de râs. Președintele mi-a mai spus că trebuie găsită o soluție ca Gigi Becali să meargă din nou pe stadion, dar să păstrăm suspendarea Stelei”, a precizat Florea la vremea respectivă. La scurt timp, o comisie de anchetă a FRF, formată din Dumitru Costin și Constantin Anghelache, a concluzionat că în decizia CAF au existat vicii de procedură, în consecință membrii Curții fiind puși pe liber. Interesant este faptul că șefii FRF au intervenit la indicațiile UEFA, pentru ca Steaua să nu riște nimic pe  plan european.

"O să mă duc la DNA să le spun poezii procurorilor. Eu n-am mai vorbit cu Florea de trei luni și nici atunci pe această temă. N-are ce să-mi facă el mie!" – Adalbert Kassai, secretar general FRF

"Am vorbit la UEFA pentru ca Steaua să nu pățească nimic" – Mircea Sandu, președinte FRF

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…