VIDEO/ Mutu a marcat „Trei briliante” in 30 de minute

VIDEO/ Mutu a marcat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Genoa – Fiorentina. Minutul 60, scor 3-0. Este momentul în care Mutu începe „cursa de urmărire”, încheiată în ultima secundă a partidei. Din păcate, la meciul naționalei din Ghencea, forma lui ne-a lipsit imens.

Florența este la picioarele internaționalului român. „Un astfel de jucător, care timp de 50 de minute a fost șters și dintr-odată se trezește marcând de trei ori, este dovada clasei sale inimaginabile”, a caracterizat prestația „Briliantului” unul dintre legendarii jucători viola, Giancarlo Antognoni. Într-adevăr, până la primul gol Mutu a fost ca la națională: absent total. Iar de data asta nu-l durea nici cotul, nu avea nici vreo contractură sau altă scuză. Apoi a început showul. Mai întâi a transformat un penalty pentru 3-1, iar după aceea a prins aripi. În minutul 80 a transformat cu emoții o lovitură liberă de la 20 de metri, pentru ca în ultima secundă a meciului să plaseze mingea în poartă, din interiorul careului. Declarat MVP-ul partidei, Adrian a spus: „Cu siguranță, sunt foarte importante golurile, însă nu le consider cele mai prețioase din cariera mea. Oricum, am dat o probă de caracter, întorcând de la 3-0. Fiorentina are forță și moral de echipă mare. Cel mai frumos gol a fost ultimul, pentru că ne-a adus egalul și ne menține cu șanse mari în lupta pentru un loc în Liga Campionilor”.

Vezi aici cele 3 goluri marcate de Adrian Mutu în Genoa – Fiorentina 3-3

Cesare Prandelli a recunoscut că fără Mutu squadra viola nu ar fi putut evita eșecul: „Mutu e fundamental pentru noi, e un mare noroc să-l ai în echipă. Și asta s-a întâmplat în condițiile în care nu a făcut un meci mare, dar a înscris trei goluri uriașe, pentru care îi mulțumim”.

I-a mai ieșit doar în România

Adrian Mutu a mai reușit de două ori performanțe similare celei de ieri cu Genoa. Primul hattrick al decarului datează din sezonul 1998-1999 de Liga I, când Mutu reușea toate golurile în FC Onești – FC Argeș (0-3). Transferat în „Ștefan cel Mare“ în 1999, „Briliantul” a marcat de trei ori fostei sale echipe în partida Dinamo – FC Argeș, scor 4-0, disputată pe 30 octombrie 1999.

Batistuta, Nuno Gomes, Mutu

Portughezul Nuno Gomes era ultimul jucător al Fiorentinei care reușise să marcheze trei goluri pe un teren străin. Acest lucru se întâmpla în 2000, la Salernitana, când Fiorentina învingea echipa gazdă cu 5-0, în Cupa Italiei. În campionat, ultimul hat-trick îi aparținea lui Batistuta (Milan – Fiorentina 1-3, în 1998).


"Cu Mutu lucrurile sunt clare. Când e apt, vine și la lot, când nu, nu. Am vorbit cu Adi zilele trecute și de abia a început antrenamentele, nu avea rost să forțăm"
– Victor Pițurcă, (înainte de România – Croația)

"A demonstrat încă o dată că e un mare jucător. Normal că e păcat că nu l-am avut cu Croația, dar, dacă era accidentat asta e, nu s-a putut" – Florin Prunea, director de relații internaționale FRF

"Dacă n-avem națională de valoare, măcar să ne bucurăm de Mutu! Prin aceste performanțe, el este cel mai important ambasador al fotbalului românesc" – Dorinel Munteanu, fost internațional

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…