Hagi, model pentru arabi!

Ambasadori ai țării prin fotbal. Iată cea mai bună descriere pentru colonia românească formată în ultimul timp în Arabia Saudită. Dincolo de a câștiga trofee, glorie și, bineînțeles, petrodolarii arabilor, Rădoi, Olăroiu, Andone și staffurile celor doi antrenori și-au mai propus un obiectiv: să promoveze imaginea României în străinătate. Tocmai de aceea, Cosmin Olăroiu le-a făcut elevilor săi un cadou inedit: „Eu îl respect pe omul Hagi și am o mare admirație pentru jucătorul Hagi. Le-am adus fotbaliștilor mei de la Al-Hilal DVD-uri cu meciurile și fazele făcute de Hagi și le-am zis: «Uitați, așa joacă un fotbalist adevărat!»". Gestul lui Olăroiu este cu atât mai surprinzător cu cât, după despărțirea Regelui de Steaua, el și Oli și-au aruncat niște „săgeți" de la distanță. „N-am nimic cu Hagi, deși uneori m-am supărat și am spus niște lucruri la nervi. Dar, sunt și eu om, mai și greșesc. Am fost foarte afectat când vedeam că în presă apar articole de genul că eu trimit jucătorii la Gigi ca să facă lobby să mă aducă înapoi în locul lui Hagi. Lucruri care, în timp, s-a văzut că au fost niște minciuni", explică tehnicianul celor de la Al-Hilal. „Îl apreciez mult pe Hagi. Ca jucător, a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști ai lumii. Acum, noi doi avem aceeași meserie și de aceea e normal să existe o oarecare concurență între noi. Dar asta nu mă face să am ceva cu el", insistă Oli.
Hagi, model pentru arabi!

Ambasadori ai țării prin fotbal. Iată cea mai bună descriere pentru colonia românească formată în ultimul timp în Arabia Saudită.

Dincolo de a câștiga trofee, glorie și, bineînțeles, petrodolarii arabilor, Rădoi, Olăroiu, Andone și staffurile celor doi antrenori și-au mai propus un obiectiv: să promoveze imaginea României în străinătate. Tocmai de aceea, Cosmin Olăroiu le-a făcut elevilor săi un cadou inedit: „Eu îl respect pe omul Hagi și am o mare admirație pentru jucătorul Hagi. Le-am adus fotbaliștilor mei de la Al-Hilal DVD-uri cu meciurile și fazele făcute de Hagi și le-am zis: «Uitați, așa joacă un fotbalist adevărat!»”.

Gestul lui Olăroiu este cu atât mai surprinzător cu cât, după despărțirea Regelui de Steaua, el și Oli și-au aruncat niște „săgeți” de la distanță. „N-am nimic cu Hagi, deși uneori m-am supărat și am spus niște lucruri la nervi. Dar, sunt și eu om, mai și greșesc. Am fost foarte afectat când vedeam că în presă apar articole de genul că eu trimit jucătorii la Gigi ca să facă lobby să mă aducă înapoi în locul lui Hagi. Lucruri care, în timp, s-a văzut că au fost niște minciuni”, explică tehnicianul celor de la Al-Hilal. „Îl apreciez mult pe Hagi. Ca jucător, a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști ai lumii. Acum, noi doi avem aceeași meserie și de aceea e normal să existe o oarecare concurență între noi. Dar asta nu mă face să am ceva cu el”, insistă Oli.

„Meme știe foarte mult fotbal”

Mihai Stoica e un alt fost stelist, care după plecarea sa din Ghencea l-a „înțepat” pe Cosmin Olăroiu. Antrenorul lui Al-Hilal are însă numai cuvinte de laudă despre omul alături de care a cunoscut mari satisfacții. „Meme și Gino (n.r. – Iorgulescu) sunt cei mai buni președinți cu care am lucrat. Dar a fost o diferență între ei, fiindcă n-au avut aceeași postură. Gino putea lua orice decizie, în timp ce Meme trebuia să țină cont și de părerea lui Gigi. Însă amândoi se pricep la fotbal. Meme n-a jucat fotbal, dar se pricepe la fenomen fiindcă la fotbal sunt niște chestii instinctive”, spune Olăroiu. El explică de ce actualul manager al Unirii a aruncat niște „săgeți” la adresa sa, imediat după plecarea de la Steaua: „Atunci când pleci de undeva ai senzația că toți au ceva cu tine. Eu însă n-am avut niciodată nimic cu Meme și nici nu voi avea. Și chiar dacă o să am ceva cu el, nu pot să fiu supărat pe el, fiindcă am plecat la un drum împreună. Eu am plâns și am râs cu Meme. Și eu nu pot să trec peste acele momente și să uit tot. Și dacă mă înjură, nu o să-i răspund printr-o înjurătură, decât dacă mă enervează foarte tare”.

"Înainte să vin la Al-Hilal m-am sfătuit cu Gino Iorgulescu. El e singurul om în care am încredere totală. Ascult mereu ce îmi spune "– Cosmin Olăroiu , antrenor Al-Hilal

"Ca antrenor m-am simțit extraordinar la Timișoara. Acolo îți vibra sufletul când mergeai la stadion. La Național am avut posibilitatea să lucrez cu oameni deosebiți, care m-au ajutat, fiindcă sunt un tip dificil. Steaua rămâne însă number 1" – Cosmin Olăroiu, antrenor Al-Hilal

Mirel Rădoi revine la Sport.ro

Mirel Rădoi se pregătește de încă un derby în Arabia Saudită. Al Watani – Al Hilal din Cupa Prințului este în direct la Sport.ro, azi, de la ora 20:15. Deja erou la Al Hilal, Rădoi a ratat prima întâlnire în campionat cu Al Watani, cand s-a terminat egal, 0-0. Rădoi își poate lua revanșa în această seară, în cel mai tare meci din optimile Cupei Prințului, Al Watani – Al Hilal.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania