Cadouri bănățene

Prima zi fără ploaie în Spania, teren ceva mai bun, adversar preocupat de joc, toată conducerea în tribună și doar două probleme importante de lot. La bănățeni, s-au simțit mai mult probleme, însă. Fără Cisovsky și Brezinsky, apărarea a fost pe alocuri jenantă. La fel ca în primul amical jucat cu Cracovia, adversarii au deschis scorul. Însă spre deosebire de polonezi, suedezii nu le-au mai dat timp elevilor lui Balint să revină în joc, și prin două goluri în startul meciului, erau deja câștigători. La ambele faze, apărarea a fost punctul nevralgic al Timișoarei. Suedezii s-au trezit prima dată cu mingea la picior în șase metri și nu au ratat, apoi au majorat scorul după o centrare banală care a și căzut în careu, între apărători și în fața lui Pantilimon, astfel că lui Attashkade i-a fost imposibil să nu facă 2-0. Conduși cu două goluri încă din minutul 15, bănățenii s-au aruncat în atac, iar prima fază importantă a venit rapid, de la Gigel Bucur, însă bara s-a opus. Ambiționat, Bucur a mai luat o dată bara la țintă, apoi Goga a șutat din respingere cu toată poarta în față exact în portar. Între timp, o "transversală" își trecuse în cont și primul marcator, Selakovic.
Cadouri bănățene

Prima zi fără ploaie în Spania, teren ceva mai bun, adversar preocupat de joc, toată conducerea în tribună și doar două probleme importante de lot. La bănățeni, s-au simțit mai mult probleme, însă. Fără Cisovsky și Brezinsky, apărarea a fost pe alocuri jenantă. La fel ca în primul amical jucat cu Cracovia, adversarii au deschis scorul. Însă spre deosebire de polonezi, suedezii nu le-au mai dat timp elevilor lui Balint să revină în joc, și prin două goluri în startul meciului, erau deja câștigători. La ambele faze, apărarea a fost punctul nevralgic al Timișoarei.

Suedezii s-au trezit prima dată cu mingea la picior în șase metri și nu au ratat, apoi au majorat scorul după o centrare banală care a și căzut în careu, între apărători și în fața lui Pantilimon, astfel că lui Attashkade i-a fost imposibil să nu facă 2-0. Conduși cu două goluri încă din minutul 15, bănățenii s-au aruncat în atac, iar prima fază importantă a venit rapid, de la Gigel Bucur, însă bara s-a opus. Ambiționat, Bucur a mai luat o dată bara la țintă, apoi Goga a șutat din respingere cu toată poarta în față exact în portar. Între timp, o “transversală” își trecuse în cont și primul marcator, Selakovic.

În a doua repriză Pantilimon a avut două intervenții providențiale la singurele ocazii ale celor de la Goteborg, atacul Timișoarei a alergat după cel puțin un gol, dar Goga, Alexa, Karamyan sau Amuneke s-au molipsit de ghinion de la Gigel Bucur și au ratat situațiile favorabile. Rusic a părăsit terenul după numai câteva minute accidentat la coapsă și a îngroșat rândul accidentaților din tabăra bănățeană, alături de Parks, Brezinsky, Cisovsky și Stancu. Chiar dacă președintele Iancu nu a plecat foarte supărat de la meci, fără scimbări în apărare timișorenii vor avea mari emoții în retur.

 

"Am ratat foarte mult astăzi, adversarul a fost de calitate, dar a avut și noroc. E un fond de oboseală, dar tot nu trebuia să fim învinși" – Gigel Bucur, atacant Poli Timișoara

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Sfârșitul unei ere în tenis: Djokovic, Federer și Nadal au ieșit din Top 10 după 24 de ani
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania