E bun de națională!

Redactor:
Florin Marian
E bun de națională!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ovidiu Petre le-a dat emoții steliștilor după ce în partida cu Hajduk Split s-a accidentat la piciorul stâng. Inițial se părea că lovitura primită la tendon este una destul de serioasă, pentru că jucătorul a fost schimbat la pauză și a părăsit gazonul șchiopătând. La singurul antrenament al zilei de ieri, Ovidiu Petre a efectuat alergări ușoare alături de cei care au fost titulari vineri și, deși călca cu teamă pe piciorul stâng atunci când a coborât din autocar, el n-a fost oprit de la alergări. Marius Lăcătuș a avut o discuție cu el înainte de începerea ședinței de pregătire, „Fiara” dorind să afle dacă Ovidiu se poate antrena ușor. Mai mult, dacă lucrurile merg bine, este foarte probabil ca mijlocașul în vârstă de 27 de ani să bifeze câteva minute și în amicalul cu Aalborg din această după-amiază.
Surse din anturajul primei reprezentative ne-au dezvăluit că în urma discuțiilor avute cu stafful medical al Stelei, s-a luat decizia ca Ovidiu Petre să se prezinte mâine sub comanda lui Victor Pițurcă, în vederea amicalului de miercuri contra Croației.

Steliștii s-au distrat la antrenament

După victoria de vineri cu Hajduk Split, scor 1-0, Marius Lăcătuș a programat ieri o ședință de pregătire ceva mai lejeră. Astfel, elevii săi au jucat handbal, plimbând mingea de la unul la altul, însă trebuiau să înscrie doar folosindu-și capul. La acest joc a participat și secundul Massimo Pedrazzini, italianul arătând o formă destul de bună, deși s-a lăsat de fotbal încă din 1992.

 

22 de selecții a adunat Ovidiu Petre la națională, el fiind convocat pentru prima oară de Anghel Iordănescu, în 2002

8 jucători steliști pleacă din cantonament. Patru la naționala mare a României, trei la tineret (Lungu, Bicfalvi și Ochiroșii) și Toja la reprezentativa Columbiei

 

Astăzi, meci cu Aalborg

Steaua va disputa azi cel de-al treilea test al stagiului din Turcia, în compania grupării daneze Aalborg BK, locul șase în prima ligă. Partida va începe la ora 17:00 și va fi transmisă în direct de GSP TV și live-text pe www.prosport.ro. Danezii sunt antrenați de Magnus Pehrsson, fostul mijlocaș suedez al lui Bradford City. 

Steaua răspunde atacurilor clujene

Președintele Valeriu Argăseală (foto) consideră că Iuliu Mureșan are interes ca Gigi Becali să fie declarat persona non grata. „Ei vor să-și facă drum mai repede către câștigarea campi­onatului, dar nu cred că așa se câștigă un titlu”, a spus Argăseală. Mureșan lansase un atac dur la adresa lui Gigi, spu­nând că acesta ar trebui scos din fotbal.

Rică Neaga vrea în galerie

Atacantul lui Neftci Baku, Adrian Neaga, le transmite fanilor că va sta cu ei în galerie. „Azi, ca fotbalist, trebuie să fii în primul rând mercenar și să joci unde ești respectat. Dar, dacă ceva îți intră la suflet, așa cum mi-a intrat mie Steaua, e greu să mai joci la o rivală. Vreau să revin pe Ghencea măcar în galerie”, a declarat Neaga.

Steaua II, doar egal

Echipa a doua a Stelei a remizat, scor 0-0, într-o partidă disputată împotriva divizionarei secunde din Rusia, FC Nosta Novotroitsk. Antrenorul Leo Strizu a folosit următoarea formulă: Lungu – Mustață, Achiței, Mihai, Lupu – Strătilă, Lazăr, Muzac, Abuzătoaie – V. Badea, Rusu. În repriza a doua au intrat, pe rând, toți jucătorii.


Gigi, spectator cu FC Moscova

Patronul Stelei, Gigi Becali, ar putea merge din nou în Turcia pentru a asista la amicalul de joi cu FC Moscova, care va începe la ora 17:00 și va fi găzduit de terenurile de la Arcadia Sports Center. Latifundiarul a urmărit de la fața locului și primul amical al roș-albaștrilor din Antalya, 1-1 cu Slovan Bratislava.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×