Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Bătuți în 15 minute

Bătuți în 15 minute

IFK Göteborg a câștigat ieri cu 2-0 amicalul cu Poli Timișoara chiar sub ochii patronului Marian Iancu, prezent la meci. La fel ca și în primul amical jucat cu Cracovia, adversarii bănățenilor au deschis scorul. Însă, spre deosebire de polonezi, suedezii nu le-au mai dat timp elevilor lui Balint să revină în joc, și prin două goluri în startul meciului erau deja câștigători. Conduși cu două goluri încă din minutul 15, bănățenii s-au aruncat în atac, iar prima fază importantă a venit rapid, de la Gigel Bucur, însă bara s-a opus golului. Până la pauză, doar o dată a mai pus Poli probleme reale, prin același Gigel Bucur, și tot aceeași bară i-a salvat pe suedezi de gol. În a doua repriză, Pantilimon a avut două intervenții providențiale la singurele ocazii ale celor de la Göteborg, iar Poli a fost palidă în atac.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]