Modelul Dani Alves

Modelul Dani Alves
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bănățenii par să aibă asigurat cel mai greu post din fotbalul internațional, cel de fundaș stânga, unde pregătesc nu mai puțin de șase jucători!

După plecarea lui Emeghara la Steaua, ca majoritatea echipelor din prima ligă, Poli a întâmpinat mai multe probleme cu acoperirea postului. Bălace a fost vândut la Vaslui, unde are dificultăți să prindă echipa. Dancia nu a rezistat decât o jumătate de an, iar acum Milhazes a fost pus pe liber după ce echipa a pierdut cinci puncte în tur din cauza greșelilor lui. Achiziționarea lui Florin Maxim pentru 250.000 de euro acoperă în acest moment golul din apărare, unde tânărul Iasmin Latovlevic nu este încă suficient de experimentat pentru a fi titular. Din urmă, însă, vin alți cinci jucători care sunt pregătiți pentru a juca în stânga apărării. Dintre cei 13 jucători care sunt împrumutați în retur la Gloria Buzău, patru ar trebui ca în următorii doi ani să se bată cu Maxim și Latovlevic pentru un loc în prima echipă. Chițu, Sandu, Teușan și Pătraș care au început fotbalul ca fundași sau mijlocași stânga, iar în retur vor fi folosiți prin rotație pe cele două posturi. „Avem jucători de picior stâng foarte tehnici, dispuși la efort, care să aibă un aport defensiv esențial. Adică vrem să creștem extreme, jucători în stilul lui Dani Alves, jucătorul Barcelonei. Cred că Sandu și Chițu se apropie cel mai mult de această descriere și vor fi urmăriți atent în acest retur, la Buftea”, a explicat ieri Marian Iancu. Fundașul stânga Gabriel Siminic a rămas împrumutat pentru acest retur la Buftea, însă rămâne în lotul lui Poli, care îi plătește salariul.

Velcea, secund până la vară

Antrenor secund de mai mult de doi ani al primei echipe, fostul mijlocaș Valentin Velcea va fi trecut pe alt post. „După ce își va lua licența Pro, Velcea va prelua grupul pe care îl antrenează acum Iosif Rotariu. Acesta va primi un val nou de elevi. Într-un fel, putem spune că pregătim și antrenori. De la acești oameni așteptăm să fie în viitor antrenori la echipa mare”, a explicat ieri Marian Iancu.


"În viitor, clubul se va baza tot mai puțin pe achiziții din exterior și tot mai mult pe jucătorii pe care îi creștem"
– Marian Iancu, președinte Poli Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…