Borcea, cota 39

levii lui Mircea Rednic au îmbinat ieri utilul cu plăcutul. Au avut programate două antrenamente la stadionul din „Ștefan cel Mare", iar între ele au fost invitați la masă. Cel care a avut inițiativa a fost Cristi Borcea (foto), în restaurantul său din piața Lahovari. Chiar dacă a plecat în Austria împreună cu mai mulți apropiați pentru a-și petrece ziua de naștere, președintele executiv l-a anunțat pe „Puriu" să găsească o portiță în program pentru a-i cinsti pe jucători cu ocazia aniversării sale (39 de ani). Zis și făcut, astfel că la orele prânzului, „câinii" au plecat după prima ședință de pregătire, iar la Zerillo's chelnerii îi așteptau cu masa pregătită. Dinamoviștii au stat aici timp de aproximativ două ore, apoi au revenit la al doilea antrenament al zilei.
Borcea, cota 39

levii lui Mircea Rednic au îmbinat ieri utilul cu plăcutul. Au avut programate două antrenamente la stadionul din „Ștefan cel Mare”, iar între ele au fost invitați la masă. Cel care a avut inițiativa a fost Cristi Borcea (foto), în restaurantul său din piața Lahovari. Chiar dacă a plecat în Austria împreună cu mai mulți apropiați pentru a-și petrece ziua de naștere, președintele executiv l-a anunțat pe „Puriu” să găsească o portiță în program pentru a-i cinsti pe jucători cu ocazia aniversării sale (39 de ani). Zis și făcut, astfel că la orele prânzului, „câinii” au plecat după prima ședință de pregătire, iar la Zerillo‘s chelnerii îi așteptau cu masa pregătită. Dinamoviștii au stat aici timp de aproximativ două ore, apoi au revenit la al doilea antrenament al zilei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]