Schimbare de macaz la Dinamo: Maric nu mai vine!

Rednic are nevoie de un înlocuitor pentru Ropotan, iar printre numele vehiculate pentru postul de „închizător" al „câinilor" s-a aflat și cel al sârbului de la Gent, Milos Maric (foto, în stânga). Belgienii și agentul jucătorului spun că alb-roșiii nu au fost niciodată pe lista pretendenților. „Puriul" a mers în Belgia în vacanță, acolo unde l-a monitorizat și pe mijlocașul sârb. Cu toate acestea, dinamoviștii nu au făcut nicio ofertă concretă, iar Maric este aproape de a semna cu francezii de la Lens. „Nu am vorbit niciodată cu Mircea Rednic. Oricum, Milos nu poate pleca de la Gent fără acceptul oficialilor, dar, când am discutat cu ei, nu mi-au spus nimic de vreo ofertă de la Dinamo", a declarat impresarul jucătorului, Milan Broceta.
Schimbare de macaz la Dinamo: Maric nu mai vine!

Rednic are nevoie de un înlocuitor pentru Ropotan, iar printre numele vehiculate pentru postul de „închizător” al „câinilor” s-a aflat și cel al sârbului de la Gent, Milos Maric (foto, în stânga).

Belgienii și agentul jucătorului spun că alb-roșiii nu au fost niciodată pe lista pretendenților. „Puriul” a mers în Belgia în vacanță, acolo unde l-a monitorizat și pe mijlocașul sârb. Cu toate acestea, dinamoviștii nu au făcut nicio ofertă concretă, iar Maric este aproape de a semna cu francezii de la Lens. „Nu am vorbit niciodată cu Mircea Rednic. Oricum, Milos nu poate pleca de la Gent fără acceptul oficialilor, dar, când am discutat cu ei, nu mi-au spus nimic de vreo ofertă de la Dinamo”, a declarat impresarul jucătorului, Milan Broceta.

Bourceanu sau Izvoranu

Plecarea lui Ropotan îi determină pe „câini” să caute un mijlocaș defensiv. Cum Maric iese din calcul, alb-roșiii încearcă să-l transfere pe jucătorul celor de la Oțelul Galați, Alexandru Bourceanu, însă se gândesc și la reprofilarea lui Silviu Izvoranu ca „închizător”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]