Massa, câștigător la „masa verde” al G.P.-ului Belgiei

Surpriză în Marele Premiu al Belgiei la F1. Britanicul Lewis Hamilton a fost deposedat de victoria din Grand Prix-ul Belgiei, după ce a fost penalizat de stewarzi, după cursă, cu 25 de secunde. Englezul a ajuns astfel pe locul 3, după brazilianul Felipe Massa (Ferrari) și Nick Heidfeld (BMW Sauber). Decizia a fost luată după o investigație asupra unei dispute spre finalul cursei dintre Hamilton și celălalt pilot de la Ferrari, Kimi Raikkonen.
Massa, câștigător la "masa verde" al G.P.-ului Belgiei

Surpriză în Marele Premiu al Belgiei la F1. Britanicul Lewis Hamilton a fost deposedat de victoria din Grand Prix-ul Belgiei, după ce a fost penalizat de stewarzi, după cursă, cu 25 de secunde.

Englezul a încheiat astfel cursa pe locul 3, după brazilianul Felipe Massa (Ferrari) și Nick Heidfeld (BMW Sauber).

Decizia a fost luată după o investigație asupra unei dispute între Hamilton și Kimi Raikkonen, celălalt pilot de la Ferrari, care a avut loc spre finalul cursei.

Potrivit informațiilor oferite de oficiali, englezul a primit penalizarea pentru a tăiat o șicană, în turul 42, în timp ce-l urmărea pe finlandezul Raikkonen, care era lider în acel moment. Finlandezul a pierdut apoi primul loc în cursă și chiar a părăsit circuitul, după ce s-a ciocnit de parapeții de protecție, în urma unei noi "reîntâlniri" cu Hamilton.

Distanța dintre Hamilton și Massa în lupta pentru titlu s-a micșorat la doar două puncte, în favoarea britanicului. Coechipierul lui Massa la Ferrari, Raikkonen, se află la 19 puncte în spatele lui Hamilton.

McLaren a depus un recurs la Curtea de Apel din cadrul FIA la decizia privind penalizarea lui Hamilton.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]