Kovalainen, al 100-lea învingător în F1

Kovalainen, al 100-lea învingător în F1
  • Publicat:

S-au disputat 796 de Mari Premii în cele 59 de sezoane de când există Marele Circ și doar 100 de privilegiați există pe lista celor care au urcat pe treapta cea mai înaltă a podiumului. Ce departe este ziua de 13 mai 1950! În acea zi, 150.000 de spectatori prezenți pe circuitul de la Silverstone au fost martorii victoriei lui Giuseppe Farina, la volanul unui Alfa Romeo 158.

A fost primul Grand Prix, iar până la cel al Ungariei au existat 796 de asemenea oportunități și, după cum a fost precizat, 100 de sportivi au punctat în acest clasament. Dintre aceștia, 32 au câștigat o singură dată, 11 au recidivat și alți opt în trei ocazii. Adică, jumătate dintre cei 100 au câștigat doar trei sau chiar mai puține Mari Premii.

Alonso, un procent modest

Din cealaltă jumătate a listei, doar 27 piloți au câștigat de 10 ori și numai 11 dintre aceștia, de 20. De exemplu, Alonso, dublu campion mondial, a învins în 19 ocazii și se află pe locul 12 cu un procent de 16,52% victorii. Deși bilanțul său nu pare cine știe ce, este, totuși, pilotul în activitate cu cele mai multe victorii.

Și el, și Raikkonen, care are două victorii mai putin, i-au depășit la acest capitol pe Andretti, Ascari, Fittipaldi, Graham Hill sau Stirling Moss, monștri sacri ai sporturilor auto.

Legendele vor fi greu de depășit

Pe de altă parte, înaintea lor sunt exact cei care au scris istoria acestui sport. Mituri ca Fangio, Lauda, Stewart, Senna și, desigur, Michael Schumacher. Kaiser-ul este fuhrer-ul absolut: șapte titluri de campion, 91 de victorii în 249 de curse (cu un incredibil procent de 36,55 de reusite). Asta înseamnă că germanul este regele tuturor statisticilor.

În mod normal, recordul său de 91 de victorii ar putea dura veșnic. Al doilea în acest clasament este Alain Prost, cu 51 de victorii în 199 de curse. Germanul a câștigat prima oară în Belgia, în 1992 și de atunci a câștigat curse în fiecare an. Tot el deține recordul de curse câștigate consecutiv (șapte), ca și al duratei între prima și ultima victorie: 14 ani, o lună și o zi.

Leul britanic este peste Căluțul Cabrat

Într-un clasament pe națiuni, Marea Britanie conduce detașat, cu 199 de victorii aduse de 19 piloți. Dintre acestia, Nigel Mansell (31 de victorii) este cel care a câștigat cele mai multe, dar Jackie Stewart, Jim Clark și Graham Hill s-au încoronat campioni mondiali de mai multe ori.

Urmează Germania, cu 103, dintre care 97 aduse de frații Schumacher și Brazilia, cu 96, dintre care legendarul Senna a plusat de 41 de ori, iar Nelson Piquet, de 23. Polonia închide clasamentul cu unica victorie adusă de Kubica în Marele Premiu de la Montreal. În total, 20 de țări au avut piloți care au câștigat curse de Formula 1.

 

articol de Octavian METONI

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Lege pentru românii care au camere de supraveghere. Este obligatoriu la casă și la bloc
Lege pentru românii care au camere de supraveghere. Este obligatoriu la casă și la bloc
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×