Paranteze

Din ce a transpirat până acum din vestiarul tricolor înțelegem că doar Marica a avut păreri care s-au ciocnit cu ale lui Pițurcă, sugrumate ferm de selecționer. După Franța, pare-se că și Mutu a încercat un pui de frondă. Restul, țânci de grădiniță, unde-i pune doamna educatoare, acolo încremenesc.

Nu s-au abătut un milimetru de la traseul desenat de Pițurcă, precum tramvaiul 41, căruia nu-i e îngăduit să facă stânga la Miciurin pe 1 Mai. Cel mai călduț cuibar al neputinței. Nu e musai să fii jucător de rasă ca să încerci o revoltă pe gazon, să nu-ți pese cât urlă nebunul de pe bancă, o revoltă măcar schițată la un contraatac oarecare, mai toate evaporate departe de careul advers, cu excepția unor sclipiri cu Italia. N-a fost spaima de chelfăneala lui Pițurcă, ci doar teama de propriile limite. Devotați, harnici, inimoși, mulți tricolori sunt prototipul ideal pentru a spera ceva numai de la niște preliminarii în care se amestecă lumile și culturile fotbalistice.

Doar maratoniști de o cursă de un an și jumătate. Destui sunt numai niște paranteze, soluții de avarie la accidentarea titularilor care întârzie, iată, să se arate de ani buni. Cociș sau Dică, Nicoliță sau Florentin Petre, ambii Niculae, nicio explozie, platitudine din cap până-n crampoane.