Au început nominalizările pentru Golden Foot

Au început nominalizările pentru Golden Foot
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patru jucători care au câștigat campionatul cu echipele lor de club se află printre cei zece nominalizați pentru trofeul Golden Foot 2008. Pe această listă apar și fotbaliști care au primit lovituri grele în acest sezon. Gala, care este organizată de World Champions Club și de Gazzetta dello Sport și care se va desfășura la 1 septembrie, la Monte Carlo, va aduce pe scenă unul din numele importante ale fotbalului european. Cei zece care luptă pentru trofeul Golden Foot au în spate momente care au făcut istorie în povestea sportului-rege de pe Bătrânul Continent.

Beckham (LA Galaxy), Buffon și Trezeguet (Juventus), Cannavaro și Raul (Real Madrid), Figo (Inter), Giggs (Manchester United), Henry (Barcelona), Roberto Carlos (Fenerbahce) și Totti (AS Roma) sunt cei zece dintre care se va alege cel care își va lăsa amprenta pe Champions Promenade, urmându-i lui Alessandro Del Piero, învingătorul de anul trecut.

Pentru cel puțin cinci nume dintre cele de pe listă, trofeul ar fi o consolare pentru momentele mai puțin reușite din acest an. Beckham are de câștigat doar financiar din transferul la LA Galaxy, nivelul din MLS fiind departe de cel așteptat. Trezeguet a fost omis de pe lista lui Domenech pentru Campionatul European, Henry nu poate susține că este în cel mai bun an al carierei, iar Roberto Carlos a pierdut titlul în Turcia în ultima etapă. În fine, Totti și AS Roma au pierdut din nou duelul cu Inter Milano, mulțumindu-se doar cu triumful în Cupa Italiei. Orcine își poate vota preferatul accesând site-ul www.goldenfoot.com.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Halep a primit noul verdict. Începe iar calvarul: Decizia TAS a fost...
Halep a primit noul verdict. Începe iar calvarul: Decizia TAS a fost...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×