Robben: „Nu vreau să luați Euro”

Ultimul internațional olandez solicitat de ProSport pentru un interviu s-a prezentat la întâlnire cu cinci minute întârziere. Mai întâi, s-a scuzat, după care a spus că putem vorbi 45 de minute, în loc de 40 ca totul să fie OK. E vorba de Robben, de la Real Madrid.
Robben: "Nu vreau să luați Euro"

Ultimul internațional olandez solicitat de ProSport pentru un interviu s-a prezentat la întâlnire cu cinci minute întârziere. Mai întâi, s-a scuzat, după care a spus că putem vorbi 45 de minute, în loc de 40 ca totul să fie OK. E vorba de Robben, de la Real Madrid.

Hai să începem direct cu ce ne interesează pe noi. Are România vreo șansă de calificare din grupa C?

Eu sunt convins că da. Văd că toată lumea vorbește despre Franța, Olanda și Italia în grupa C, dar asta e o greșeală. Mulți ignoră faptul că România e o formație foarte puternică pe care nu numai că nu am învins-o în ultimele două întâlniri, dar nici nu am marcat împotriva ei. Iar, orice echipă care reușește să blocheze Olanda, care are foarte mulți mijlocași și atacanți valoroși e o echipă tare!

Mutu, printre cei mai buni din Europa

Dacă tot ai adus vorba de ultimele confruntări România – Olanda, crezi că aveți un complex în fața românilor?

Nu. Deloc. Ce a fost în calificări a trecut. La Euro va fi cu totul altceva. Următorul meci direct va fi unul mult mai important decât „dubla” din calificări. Ne vom întâlni în ultimul joc din grupă și atunci s-ar putea ca noi sau chiar voi să aveți nevoie de victorie. Deci, modul de abordare al partidei va fi cu totul altfel. Și oricum, ce s-a întâmplat la Constanța a fost un accident într-un moment în care era evident că România și Olanda vor ajunge la Euro.

Ai fost coleg cu Mutu la Chelsea…

Doar o scurtă perioadă pentru că la puțin timp după ce am ajuns eu în Anglia, el a plecat. E printre cei mai buni fotbaliști din Europa. Dar, România nu depinde de un singur jucător, ci impresionează prin forța grupului.

Cunoști vreun alt fotbalist român în afară de Mutu și Chivu?

Am jucat de atâtea ori împotriva României încât cunosc foarte bine această echipă, dar nu vreau să mă refer la cineva anume pentru că, după cum am zis, românii impresionează ca echipă.

Cine va câștiga Euro?

Există o singură favorită certă: Olanda (râde). E foarte greu să anticipezi. Normal, mă mai gândesc la Franța, Italia, Spania. Dar, nu sunt excluse nici surprizele. Acum 4 ani nimeni nu dădea vreo șansă Greciei, dar am văzut ce s-a întâmplat. Euro e un turneu atât de puternic, încât toate echipele participante au o șansă de a câștiga trofeul. Poate că pe hârtie unii sunt outsideri, dar pe teren depinde cine va fi în formă și cine va avea mai mult noroc. Olanda e cel mai bun exemplu. În ultimii ani, ne-am oprit de fiecare dată în semifinale. Deci, e clar că suntem puternici, dar ne-a lipsit norocul.

Poate repeta România ce a făcut Grecia?

E posibil. S-au întâmplat și lucruri mai bizare în fotbal. Dar, ca să fiu sincer, sper să nu câștigați Euro pentru că vreau ca Olanda să reușească asta.

Va juca împotriva danezilor

Robben s-a alăturat lotului abia vinerea trecută și astfel nu a evoluat în amicalul câștigat în compania Ucrainei cu 3-0. Totuși mijlocașul va fi cu siguranță pe teren diseară la Eindhoven, acolo unde olandezii vor disputa un nou test. „Voi schimba jumătate din echipă pentru partida cu Danemarca. Cu siguranță, îi voi folosi pe cei care au lipsit sâmbăta trecută și aici mă refer în special la Van Nistelrooy, Robben, Sneijder și Van der Sar”, a anunțat Van Basten.

"Vreau să-l impresionez pe Van Basten în amicalele rămase cu Danemarca și cu Țara Galilor și să-i demonstrez că se poate baza pe mine la Euro"

Arjen Robben – mijlocaș Olanda

"Înainte de Mondiale, eram considerat cel mai important om al naționalei. Dar, la Euro, s-ar putea nici să nu fiu în primul «11». Din cauza accidentărilor nu am progresat"

Arjen Robben – mijlocaș Olanda

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania