Loți a cerut jucători de 15 milioane euro!

Ladislau Bölöni este noul manager al Rapidului. Aflat în Dubai, directorul general al giuleștenilor, Constantin Zotta, a bătut palma cu fostul selecționer, după tratative anevoioase care au durat nu mai puțin de șapte ore!
Loți a cerut jucători de 15 milioane euro!

Ladislau Bölöni este noul manager al Rapidului.

Aflat în Dubai, directorul general al giuleștenilor, Constantin Zotta, a bătut palma cu fostul selecționer, după tratative anevoioase care au durat nu mai puțin de șapte ore!

„I-am îndeplinit toate condițiile! E un negociator abil și foarte riguros“, a afirmat Zotta, care a tratat atât cu Bölöni, cât și cu Joaquim Preto, portughezul care va fi unul dintre asistenții lui Bölöni. ProSport vă prezintă care au fost cerințele noului antrenor rapidist, acceptate de Zotta.

1 milion salariu, casă și Mercedes

• Buget separat de transferuri de 15 milioane de euro. Bölöni va fi singurul care va decide ce jucător vine și ce jucător pleacă din Giulești.

• Bölöni va avea un salariu de 1 milion de euro, urmând ca veniturile sale să ajungă la 3 milioane dacă realizează eventul!

• Loți a cerut casă și mașină. Taher a anunțat că îi va oferi un Mercedes 350 (foto).

• Bölöni va avea funcția de manager, urmând a fi ajutat de Marian Rada, care va fi trecut în acte ca principal, și de Joaquim Preto, un portughez care l-a urmat pe Loți la Sporting Lisabona, AS Monaco și la Al-Jazira.
Preparator fizic va fi Laszlo Jambor.

• Contractul va fi semnat pe doi ani, cu drept de prelungire pe încă un sezon. La parafarea actelor, Loți va veni cu o echipă de avocați, atenți ca fiecare clauză să fie respectată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ambasadorul Franței, în tricoul Rapidului: „Bucureștiul e exact ca Marsilia”
Mediafax
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania