Timișoara se înarmează

Gheorghe Chivorchian spune că Poli dorește să transfere cinci-șase jucători la vară, printre care și Cosmin Contra, pentru îndeplinirea obiectivelor din campionatul viitor. Multe suspiciuni planează asupra meciului cu Ceahlăul. Noi ne dorim performanță. Ne dorim să câștigăm 34 de meciuri din 34 din campionat, să putem câștiga toate jocurile din Cupa UEFA, toate jocurile din Cupa României și tot ce se poate câștiga din punct de vedere sportiv. Vom juca la victorie.
Timișoara se înarmează

Gheorghe Chivorchian spune că Poli dorește să transfere cinci-șase jucători la vară, printre care și Cosmin Contra, pentru îndeplinirea obiectivelor din campionatul viitor.

Multe suspiciuni planează asupra meciului cu Ceahlăul.

Noi ne dorim performanță. Ne dorim să câștigăm 34 de meciuri din 34 din campionat, să putem câștiga toate jocurile din Cupa UEFA, toate jocurile din Cupa României și tot ce se poate câștiga din punct de vedere sportiv. Vom juca la victorie.

Vă gândiți deja la sezonul următor?

Am stabilit deja programul pentru perioada de vară, am decis și cantonamentele, iar în data de 19 iulie va avea loc prezentarea lotului, iar pentru asta încercăm să stabilim un amical cu o echipă renumită din Europa, poate din Anglia, Italia sau Germania. E posibil să fie Karlsruher, cu care suntem în relații bune.

Aveți o listă pentru jucătorii noi?

După etapa de miercuri vom începe să ne gândim și la îmbunătățirea lotului și la tot ceea ce necesită ca în ediția viitoare a campionatului să putem realiza obiectivul, care este foarte îndrăzneț, și trebuie să ținem cont că sunt jocuri de campionat, de Cupa României și jocuri în Cupa UEFA. Din punctul meu de vedere, va fi necesar să avem un lot de aproximativ 30 de jucători.

Care este situația lui Marius Popa?

El este sub contract cu clubul. Săptămâna viitoare vom purta o discuție și cu el și cu impresarul lui pentru prelungirea contractului. Mai sunt și alți jucători cu care trebuie să discutăm pe marginea contractelor, astfel încât atunci când fiecare pleacă sau vine din vacanță, să știe ce are de făcut.

2 victorii din două meciuri are Poli Timișoara împotriva Ceahlăului de la instalarea lui Gheorghe Chivorchian în conducerea clubului bănățean

3 echipe își dorește Chivorchian să aibă, câte una în fiecare din primele trei ligi, pentru a crea o „piramidă” a performanței

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis pandemia Covid-19 și războiul din Iran
Cancan.ro
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro