Declarațiile piloților după cursa din Malaezia

Declarațiile piloților după cursa din Malaezia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iată ce au declarat piloții imediat după încheierea Marelui Premiu de Formula 1 al Malaeziei:

Kimi Raikkonen, Ferrari, locul 1: „Sunt foarte bucuros pentru că am obținut această victorie, pentru mine dar și pentru echipă. Am avut un start de campionat mai dificil însă nu mi-am pierdut încrederea în echipă. Cred că putem avea rezultate și mai bune.”

Robert Kubica, BMW Sauber, locul 2:
„Este o zi extraordinară pentru echipa noastră dar și pentru mine. Am urcat a doua oară consecutiv pe podium. Nu m-am simțit foarte bine în acest sfârșit de săptămână, a fost foarte cald. Dar toate acestea au dispărut în urma rezultatului obținut în cursă.”

Heikki Kovalainen, McLaren, locul 3:
„Sunt destul de mulțumit cu acest loc 3, dacă luăm în considerare penalizarea din calificări. După cea de-a doua oprire la boxe am încercat să îmi păstrez poziția a treia, întrucât, la condițiile date, nu se putea mai mult.”

Lewis Hamilton, McLaren, locul 5:
„Am avut un start reușit ținând cont de ceea ce s-a întâmplat în calificări. Trebuie să spun că cei din fața mea au făcut o cursă foarte bună și a fost o adevărată plăcere să ne luptăm pe pistă.”

Fernando Alonso, Renault, locul 8:
“Am făcut tot ce a depins de mine în această cursă. A fost evident că mai avem mult de muncă pentru a ne îmbunătăți performanțele. Pe moment, ținta noastră este să adunăm cât mai multe puncte, să muncim din greu la următoarele teste pentru a avea apoi rezultate mai bune.”

Felipe Massa, Ferrari, abandon: “Este păcat. În mod normal ar fi trebuit să obținem o dublă. În mod evident, acesta este un start de sezon mai dificil pentru mine, dar mai este mult până la finalul campionatului. Sper să mă revașez foarte curând, chiar în Bahrain.”

Citiți și alte știri de pe blogul lui Daniel Marton!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…