Afacere surprinzătoare în familia lui Ianis Hagi! Socrii, undă verde să bage banii într-o fermă cu bovine și abator propriu

Mihnea Tălău
Foto: Ianis Hagi Facebook

Dacă din punct de vedere fotbalistic Ianis Hagi (28 de ani) nu se poate lăuda în ultima perioadă cu mari succese, iată că în schimb afacerile familiei sale merg ca pe roate.

O firmă asociată socrilor fotbalistului investește într-o fermă, în Județul Constanța, pentru creșterea bovinelor de carne și într-un abator pentru sacrificarea animalelor.

Socrii lui Ianis Hagi s-au implicat și în zootehnie

Constantin și Liliana Tănase, părinții soției lui Ianis Hagi, dețin și administrează mai multe societăți, implicate în diverse domenii economice precum construcțiile, agricultura și mai nou creșterea animalelor.

Astfel, societatea Pavaloti Group SRL din comuna Peștera, județul Constanța, la care socrii fotbalistului sunt asociați și administratori, a obținut autorizație de mediu pentru activitățile de creștere a bovinelor și de sacrificare a animalelor.

Potrivit replicaonline,ro, Pavaloti Group SRL desfășoară, în urma obținerii autorizației, activități de creștere a bovinelor de carne în sistem ecologic și de abatorizare și dispune de un adăpost de aproximativ 180 de bovine în diferite etape ale procesului de creștere și îngrășare. Animalele sunt aduse din ferme specializate, sunt hrănite și îngrijite până când ajung la greutatea corespunzătoare, după care sunt direcționate către abator. Capacitatea autorizată pentru sacrificare este de maximum 10 bovine pe lună și cel mult două bovine pe zi.

Cu alte cuvinte, activitatea se desfășoară după un calendar bine stabilit, în care performanța nu se măsoară în goluri și pase decisive, ci în kilograme de carne și respectarea etapelor tehnologice.

Documentul oficial prezintă în detaliu și infrastructura necesară funcționării fermei, utilaje, echipamente și tot ce este necesar pentru desfășurarea în bune condiții și de legalitate a activității.

Societatea Pavaloti Group SRL a avut în 2025 o cifră de afaceri de 5.980.671 de lei, față de 3.861.183 de lei în 2024. Creșterea este de aproximativ 55%, ceea ce arată o majorare semnificativă a volumului afacerilor. Cu toate acestea, profitul net a scăzut cu aproximativ 18%.

Dacă până acum principală activitate se axa pe cultivarea cerealelor și a plantelor oleaginoase, odată cu obținerea autorizației de mediu societatea adaugă în portofoliu și componenta zootehnică, anume creșterea bovinelor de carne și activitatea de abatorizare.

Ianis Hagi, dorit de Olympique Marseille

Pentru Ianis Hagi, care în prezent evoluează la Alanyaspor, perspectivele fotbalistice nu sună rău. El este intens curtat de Olympique Marseille, una dintre cele mai galonate echipe din fotbalului francez. În perioada de mercato din iarnă, fotbalistul naționalei ar putea da campionatul din Turcia pentru cel din „Hexagon”.

Evoluții sale la echipa turcă au fost modeste, motiv pentru care în ultima etapă de campionat a fost schimbat la pauză, iar la meciul de Cupă cu o echipă de liga a treia, Bingol Sport, a fost lăsat pe bancă.

Cotat la 1,8 milioane de euro, Ianis Hagi a bifat 38 de meciuri pentru Alanyaspor unde a reușit să marcheze de cinci ori și să ofere trei pase decisive.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]