A fost căpitan la Cracovia și anunță infernul pentru tricolorii lui Hagi în Polonia – România: „NU cedează!”. EXCLUSIV

Andrei Preotu
Polonia pornește cu prima șansă în fața României, mai ales că partida se va disputa la Varșovia. Foto: Profimedia, 29.09

Naționala României se pregătește pentru o nouă probă importantă în Liga Națiunilor! Fost jucător și căpitan în campionatul Poloniei, Sergiu Hanca e totuși optimist. Nu exclude chiar o victorie a tricolorilor, după 1-2 în Suedia și 2-4 cu bosniacii pe Arena Națională!

Legitimat acum la Petrolul, Hanca a jucat împotriva multor jucători polonezi ajunși ulterior la cluburi importante, în frunte cu vârful Sebastian Szymanski, fotbalistul celor de la Rennes.

În total, Hanca (34 ani), care a îmbrăcat de șapte ori și tricoul naționalei României, a marcat 19 goluri în campionatul Poloniei pentru KS Cracovia, 2019-2022, câștigând atât Cupa, cât și Supercupa pe plan intern.

Sergiu Hanca, avertisment pentru jucătorii lui Gică Hagi: „Atmosferă senzațională!”

Sergiu, cum vezi naționala României înaintea meciului din Polonia?

Sigur, acum e multă tensiune din câte văd. Dar poate să vină un meci bun imediat, așa că eu aș vedea partea pozitivă a lucrurilor. S-au încercat multe lucruri în aceste două meciuri cu Gică Hagi pe banca tehnică. Trebuie să ne uităm și la asta!

Pe de altă parte, nu putem inventa acum fotbaliști. Aceștia sunt și trebuie să fim alături de ei. Eu cred că putem să avem o reacție pozitivă la Varșovia.

Ai jucat în Polonia, așa că te întreb direct: ce atmosferă îi așteaptă acolo pe jucătorii lui Gică Hagi?

Atmosfera va fi cu siguranță una senzațională în tribune. Probabil că stadionul va fi plin. Fanii vin mereu la stadion și am remarcat faptul că sunt un popor care nu cedează. Dau mereu 100% nu doar pe teren, ci și în tribune. Și așa va fi și acum!

Te cunoști cu mulți adversari ai României, nu?

Așa este! Cunosc mulți dintre jucătorii Poloniei. Când am mers eu acolo, Szymanski era un fotbalist tânăr și juca la Legia. Acum, este la Rennes. Apoi, Wisniewski juca la Gornik Zabrze. Îl știu și pe Skoras, care acum e la Lens.

Acum, ei au destui jucători în primele cinci ligi din Europa și care joacă la echipe puternice.

  • 9,5 milioane de euro a plătit Rennes pentru a-l aduce pe Szymanski, 27 ani, de la Fenerbahce, singurul marcator al polonezilor în actuala ediție Liga Națiunilor

Sergiu Hanca a trăit momente de neuitat la Cracovia, fiind printre cei mai iubiți jucători din echipă. Foto: Profimedia, 29.09, 2026

Ei sunt cei mai periculoși adversari pentru România!

Avem forța să-i batem?

Valorile s-au echilibrat! Depinde foarte mult și de starea de spirit pe care o ai la ora unui astfel de meci. Ați văzut, Spania n-a bătut Capul Verde și apoi a impresionat în toate meciurile și a luat titlul mondial.

Din ce văd, la ei este acum un schimb de generații și ne putem aștepta la orice. Totuși, au jucători precum Zalewski și Zielinski, iar ei pot să facă diferența.

Un pronostic pentru duelul de la Varșovia?

Nu dau pronosticuri! Îmi doresc să arătăm cât mai bine. Sper să facem un meci bun și să câștigăm acolo, pe terenul Poloniei. Hai, România!

Nu scăpăm de Lewandoswki!

Cum a arătat echipa de start a Poloniei în partida din Suedia: Bulka – Wisniewski, Bednarek, Kiwior – Cash, Nowak, Zielinski, Puchacz – Szymanski, Zukowski, Zalewski.

Veteranul Lewandowski a intrat abia în minutul 88, așa că fostul jucător al Barcelonei ar putea fi titular în fața României.

Polonia se află pe locul trei în Grupa 4 din Liga B. În cazul unui succes, România ar trece peste adversara ei de vineri. În paralel, la Zenica se va juca meciul dintre Bosnia și Suedia, ultimul pentru starul Edin Dzeko la echipa națională

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]