După eșecul pe care România l-a suferit în fața naționalei din Bosnia-Herțegovina, scor 2-4, la București, Gică Hagi (61 de ani) a intrat în atenția jurnaliștilor polonezi.
Luni, „tricolorii” au cedat pe Arena Națională, în a doua etapă a Ligii Națiunilor, la doar câteva zile după înfrângerea din Suedia, scor 1-2. În runda cu numărul 3, România întâlnește Polonia în deplasare, iar viitorul „Regelui” a devenit subiect de discuții în străinătate.
La capătul confruntării cu Bosnia-Herțegovina, Gică Hagi a dat o declarație, iar cuvintele sale au făcut valuri. Motivul? În discursul tehnicianului a fost introdus un pasaj controversat, legat de o posibilă plecare.
„Cu mine, fără mine, România trebuie să facă rezultate. Să obțină calificări! (n.r. – Ce înseamnă acest lucru? Vă gândiți să plecați?) Nu vreau să speculăm! Lăsați-mă să dorm o noapte! Apoi, vă voi zice. N-am trecut examenul. Vedem ce se întâmplă”, a declarat tehnicianul României.
La o zi distanță, presa din Polonia a lansat un material, titlul fiind următorul: „Își vor schimba rivalii Poloniei antrenorul?”. A urmat un scurt fragment din declarația lui Gică Hagi: „Am picat examenul”.
În continuare, jurnaliștii au notat faptul că selecționerul României își asumă responsabilitatea după eșec, aspect pe care însuși „Regele” l-a anunțat.
Apoi, oamenii de presă au explicat că declarația lui Hagi pare a arăta că acesta ar lua în calcul varianta unei demisii. Cert e că situația din tabăra noastră aduce în peisaj un soi de incertitudine, iar polonezii ar putea profita.
PORTARI: Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia)
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania), Tony STRATA (Vitoria Guimaraes | Portugalia), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia), Lisav EISSAT (Bristol City), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova), Andrei BORZA (Corum | Turcia), Raul OPRUȚ (Dinamo)
MIJLOCAȘI: Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova), Marius MARIN (Al Nasr | EAU), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru), David MATEI (Universitatea Craiova), Cătălin CÎRJAN (Dinamo)
ATACANȚI: Dennis MAN (PSV|Țările de Jos), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia), Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru), Louis MUNTEANU (D.C. United | SUA), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia)