The Sun, la fel ca alte publicații britanice, a analizat cu mare atenție partida Iordania – Argentina 1-3, din runda 3 a Grupei J de la Cupa Mondială, care a fost arbitrată de românul Istvan Kovacs (41 de ani).
Confruntarea de pe stadionul AT&T Stadium din Arlington, Texas, nu a fost lipsită de controverse, iar poate cea mai mare s-a petrecut în minutul 30, când sud-americanii au beneficiat de un penalty acordat cu ajutorul VAR.
Istvan Kovacs i-a speriat pe argentinieni înaintea meciului cu Iordania din runda 3 a Grupei J de la Cupa Mondială, însă în cele din urmă le-a purtat noroc, iar sud-americanii au câștigat meciul cu 3-1.
Cu Istvan Kovacs la centru, Argentina a acumulat 9 puncte în faza grupelor și s-a calificat la pas în 16-imile Cupei Mondiale, unde va da peste Capul Verde.
Scorul a fost deschis de Giovani Lo Celso, în minutul 19, după care, în minutul 31, Lautaro Martinez a transformat cu succes o lovitură de pedeapsă.
Repriza secundă a debutat cu un gol al Iordaniei, marcat de Tamari și consemnat în minutul 55, în timp ce rezultatul final al partidei a fost stabilit în minutul 80, de nou-intratul Leo Messi, care s-a desprins în clasamentul golgheterilor de la Cupa Mondială cu un total de 6 goluri.
Revenind la Istvan Kovacs, românul a fost vizat de cele mai multe publicații internaționale pentru penalty-ul pe care l-a acordat, în prima repriză, cu ajutorul sistemului VAR.
Nizar Al Rashdan l-a lovit cu gheata în față pe Senesi, însă Kovacs a ezitat să fluiere lovitură de la 11 metri, deoarece contactul s-a produs la mică distanță de sol, fundașul Argentinei lăsând mult capul în jos pentru a încerca să lovească balonul.
Însă, faza i-a fost semnalată din camera VAR, iar după ce a văzut momentul pe ecranul de la marginea terenului, Kovacs a dictat penalty:
„Nizar Al Rashdan a întins piciorul pentru a ajunge la minge, dar l-a nimerit pe Senesi în cap. Al Rashdan părea îndreptățit să atace balonul, deoarece nu a ridicat piciorul deosebit de sus, dar VAR l-a chemat pe arbitrul Istvan Kovacs la monitor. Verdictul a fost penalty și Lautaro Martinez a marcat”, au notat jurnaliștii de la The Sun.
În schimb, britanicii de la The Guardian au punctat:
„Senesi s-a aplecat spre minge și a fost lovit în față de gheata lui Al-Rashdan, care întindea piciorul. Se va acorda penalty”, se arată pe The Guardion.
Penalty for Argentina pic.twitter.com/ImR0tf7ttY
— EZEKIEL 🇨🇩 (@ngoga___) June 28, 2026
Numele lui Istvan Kovacs a fost pomenit și pe transmisiunea LIVE a postului BBC, iar aici, comentatorii britanici l-au contestat pe arbitrul român pentru acordarea loviturii libere din care Argentina a deschis scorul.
Mohannad Abu Taha a avut un contact cu Giovani Lo Celso, însă înainte de a-l atinge pe acesta, a izbutit să atingă mingea.
Britanicii de la BBC au fost de părere că jocul trebuia lăsat să continue, însă Istvan Kovacs a fluierat fault și a acordat un cartonaș galben pentru fotbalistul Iordaniei. Iar din respectiva lovitură liberă, Giovani Lo Celso a deschis scorul pe stadionul din Arlington, Texas.
Yellow card + freekick No Foul
for Argentina 😂 No Card👏🏽 pic.twitter.com/7juvGNij12— SENYO (@Senyyo) June 28, 2026