Gigi Becali (67 de ani) a aflat ce a făcut Joao Paulo (28) în partida de debut de la Campionatul Mondial 2026, Spania – Capul Verde 0-0, și a venit cu un anunț curajos.
Patronul clubului de fotbal FCSB este convins că în perioada următoare va încasa în schimbul polivalentului jucător un cec de 5.000.000 de euro.
Cu Joao Paulo de la FCSB pe teren, africanii din naționala Capului Verde au produs una dintre surprizele debutului de la Cupa Mondială, după ce au remizat cu măreața Spania, scor 0-0.
Joao Paulo nu a fost titular, însă antrenorul l-a aruncat în luptă în a ultima jumătate a celei de-a doua reprize, cu intenția de a securiza rezultatul de pe tabelă. Iar misiunea a fost îndeplinită, deoarece fotbalistul FCSB s-a prezentat ca un zid în fața imprevizibilului Lamine Yamal (18 ani).
Prestația solidă a lui Joao Paulo în fața lui Yamal a fost remarcată și de specialiști, drept dovadă că polivalentul jucător din Superliga României s-a ales cu o notă de 6.8. Concret, dintre toate rezervele pătrunse pe teren, Paulo a primit cel mai mare calificativ.
Gigi Becali nu a văzut partida Spania – Capul Verde 0-0, însă a fost înștiințat cu privire la prestația pe care a avut-o fotbalistul său. Pe de altă parte, patronul FCSB e conștient de ce poate Joao Paulo, motiv pentru care în februarie 2026 le-a plătit celor de la Oțelul suma de 600.000 de euro. În plus, le-a lăsat gălățenilor și bonusul pentru participarea fotbalistului la Cupa Mondială.
În dialogul cu jurnaliștii, Gigi Becali a transmis că este gata să îl vândă pe Joao Paulo chiar din această vară, iar prețul pentru care îi va da drumul este de 5.000.000 de euro:
„Nu m-am uitat la meci aseară. A jucat fundaș stânga și nu a trecut Yamal de el? Bravo lui, mă bucur. El are clauză de reziliere de 5.000.00 de euro. Să dea cineva pe el atât și imediat îl dau”, a transmis finanțatorul FCSB, la Digi Sport.
Joao Paulo, care poate evolua atât la mijloc, cât și fundaș stânga, s-a adaptat de minune la FCSB, iar din februarie și până în prezent a adunat 17 meciuri în roșu și albastru, în care a contribuit, printre altele, cu două goluri.
În schimb, pentru naționala mare din Capul Verde el a marcat o singură dată într-un total de 42 de apariții.
Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Joao Paulo este de 900.000 de euro.