Veste bună pentru fanii fotbalului din Constanța! Pot începe lucrările stadionului în valoare de 100.000.000 de euro după ce proiectul a suferit o modificare importantă.
Demolat în 2023, vechiul stadion din Constanța, care a fost inaugurat în 1955, a lăsat în urma sa un crater înghițit de vegetație și frustrarea iubitorilor fotbalului și sportului din orașul de la malul mării.
Noua arenă care ar urma să-i poarte numele lui Gheorghe Hagi a așteptat, cu proiectul uitat într-un sertar la Compania Națională de Investiții, finanțarea.
Într-un sfârșit autoritățile locale au aprobat cofinanțarea în valoare de 25%, după ce în luna martie a fost validată o nouă contribuție, de data asta în valoare de 8 milioane de euro, pentru a putea fi demarate lucrările conform prevederilor Ordonanței de Urgență adoptată de Guvernul României în luna de octombrie a anului trecut, atunci când executivul a decis ca autoritățile care vor beneficia de arenele realizate prin CNI trebuie să susțină cu 25% valoarea lucrărilor.
Ultimul anunț în legătură cu acest proiect care a ajuns să depășească 100.000.000 de euro i-a aparținut lui Gică Popescu, cel care în această primăvară a devenit acționarul majoritar al Farului Constanța.
„Din păcare trebuia să înceapă în aprilie construcția stadionului, dar soluția de fundare a fost modificată. S-a crescut bugetul cu două milioane de euro, dacă nu mă înșel, și atunci erau două variante: ori preluam totul circuitul început acum mulți ani, sau cele două milioane de euro să fie asumate de către administrația publică locală.
S-a întâmplat acest lucru, Primăria Constanța și-a asumat și a aprobat în Consiliul Local suplimentarea cu un milion de euro, la fel cum a făcut-o și Consiliul Județean. Cel mai târziu, la începutul lunii mai va începe construcția stadionului.
Începând de anul viitor, CNI va avea bani pentru a investi în construcția stadioanelor, dar prima cheltuială va fi cu bani de la administrația publică locală”, a transmis „Baciul”, într-o conferință de presă organizată în luna aprilie.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2F310c0886-5be5-4235-8e66-34a93c0ffe68-1400x1050.jpeg)
Așa arată în prezent locul unde ar trebui să fie construit stadionul din Constanța – FOTO – Cătălin Mureșanu
ProSport a aflat la ce a făcut referire șeful „marinarilor” atunci când s-a referit la modificarea soluției de fundare.
Astfel, proiectanții au luat o decizie costisitoare atât din punct de vedere tehnic, dar și financiar. Din cauza solului nisipos au renunțat la fundația clasică în favoarea unei soluții pe piloți. Așa cum am spus, această variantă este și mai scumpă, iar costul lucrărilor a fost suplimentat cu alte câteva milioane de euro. Deși Gică Popescu a spus că ar fi vorba de două milioane de euro, suma ar putea fi dublă. Și acești bani sunt suportați de autoritățile locale.
„Stadionul din Cosntanța va fi susținut pe piloți, așa cum este și la Craiova”, au povestit pentru ProSport surse autorizate.
De cârând, proiectanții au mai descoperit o cumpănă. Vorbim de o conductă care trece prin marginea terenului pe care va fi ridicat noul stadion. Pentru a evita o nouă întârziere și alte costuri a fost luată decizia mutării viitorului stadion cu câțiva metri față de amprenta inițială.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F04%2FProiect-de-stadion-in-Constanta-3.png)
SURSA FOTO: https://www.facebook.com/farulconstanta
ProSport a aflat că în acest moment primele buldozere se pregătesc să intre pe amplasament. Lucrările mai sunt condișionate de descărcarea arheologică care este efectuată, așa cum se întâmplă în cazul oricărei autorizații de construcție în Constanța, de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie.