Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Începe construcția stadionului de 100.000.000 de euro pentru Gică Hagi: „S-a aprobat!”

DECLARAȚII Începe construcția stadionului de 100.000.000 de euro pentru Gică Hagi: „S-a aprobat!”

Gigi Grigorescu
Începe construcția stadionului de 100.000.000 de euro pentru Gică Hagi: „S-a aprobat!”
Foto: Farul Constanța

A fost dezvăluit motivul pentru care construcția stadionului de 100.000.000 de euro pentru Gică Hagi a fost blocată, dar acum lucrurile intră pe făgașul normal.

Farul va juca, în aproximativ un an, pe un nou stadion, de 18.000 de locuri. Anunțul a fost făcut de președintele și acționarul majoritar al clubului, Gică Popescu.

Veste importantă pentru Gică Hagi! S-a aprobat construcția stadionului de 100.000.000 de euro pe care va juca Farul

Echipa pusă pe picioare de Gică Hagi, FC Viitorul, care ulterior a fuzionat cu Farul, joacă meciurile de pe teren propriu pe stadionul din cadrul academiei de fotbal de la Ovidiu. Acest lucru se va schimba din sezonul viitor, deoarece Farul va avea o arenă nouă.

Gică Popescu, președintele și acționarul majoritar al grupării, a dat marea veste la conferința de presă făcută cu ocazia prezentării noului antrenor, Flavius Stoican, numit luni, 13 aprilie, în aceeași zi în care a fost acceptată demisia lui Ianis Zicu.

„Acest proiect a fost inițiat de mine, acum 5-6 ani de zile. Am venit la Constanța și l-am întrebat pe Gică dacă vrea să facem și noi un stadion nou. Cred că acest oraș merită, am demarat lucrurile, au fost anumiți pași pe care i-am făcut. Din păcate, trebuia să înceapă în aprilie construcția stadionului, dar soluția de fundare a fost modificată.

S-a crescut bugetul cu două milioane de euro, dacă nu mă înșel, și atunci erau două variante: ori preluam totul circuitul început acum mulți ani, sau cele două milioane de euro să fie asumate de către administrația publică locală. S-a întâmplat acest lucru, Primăria Constanța și-a asumat și a aprobat în Consiliul Local suplimentarea cu un milion de euro, la fel cum a făcut-o și Consiliul Județean. Cel mai târziu, la începutul lunii mai va începe construcția stadionului.

Începând de anul viitor, CNI va avea bani pentru a investi în construcția stadioanelor, dar prima cheltuială va fi cu bani de la administrația publică locală”, a spus Gică Popescu.

Arena pe care joacă în prezent Farul are o capacitate de 4.500 de locuri

Viitorul stadion va purta denumirea lui Gică Hagi, iar în tribune vor putea lua loc 18.200 de persoane. Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții și UAT Constanța, dar de construcție se ocupă asocierea de firme Construcții Erbașu SA – Tracon SRL.

Prețul total al lucrării este de aproape 100 de milioane de euro, cu tot cu TVA, iar în afara stadionului vor exista săli de antrenament, una pentru atletism, alta squash/tenis de masă și fitness, centru de conferințe, spațiu expozițional, spații administrative, altele comerciale și zone de recreere.

Inaugurarea este anunțată pentru sezonul 2026/2027, iar până atunci Farul va juca meciurile de pe teren propriu pe stadionul central al bazei de la Ovidiu, cu o capacitate de 4.500 de locuri.