Matei Lucescu, nepotul regretatului Mircea Lucescu, a dezvăluit într-un interviu acordat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene ce ar fi urmat să facă bunicul său dacă ar mai fi trăit.
Așa cum oricine cu minime cunoștințe despre fotbal ar putea anticipa, „Il Luce” ar fi continuat să rămână în fenomenul care i-a marcat întreaga viață, „sportul rege”.
În această săptămână, nepotul regretatului Mircea Lucescu, Matei a fost invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene și a făcut dezvăluiri pline de emoție.
A fost prima apariție a lui Matei Lucescu într-un podcast, astfel că a avut de spus o mulțime de lucruri neștiute din cariera și viața legendarului său bunic.
El a rememorat inclusiv discuția finală dintre Mircea Lucescu și tatăl său, Răzvan, după care a făcut o afirmație emoționantă, dar nu neapărat surprinzătoare. Matei Lucescu a asigurat pe toată lumea că Mircea Lucescu ar fi fost în fotbal și astăzi dacă boala nu îl răpunea pe 7 aprilie 2026, la Spitalul Universitar București. Atât de tare a iubit „Il Luce” fenomenul descris drept „sportul rege”, detaliu pe care toți împătimiții de fotbal l-au putut observa, mai ales în debutul lui 2026, când problemele de sănătate s-au întețit:
„(n.r. – Era afectat de critici sau le lăsa deoparte?) Mircea a fost mereu genul de persoană care, chiar dacă l-ar fi afectat, nu s-ar fi văzut.
(n.r. – Avea o dorință nerostită, avea lucruri pe care poate le-ar mai fi făcut și știai că urmează să se întâmple?) În niciun caz n-ar fi renunțat la fotbal. Asta cu siguranță. La echipa națională meciul cu Slovacia urma să fie ultimul, dar la fotbal niciodată. Nu cred că ar fi renunțat la lumea fotbalului, să se ducă să plece în vacanță.
(n.r. – Cât studia?) Când se apropia un meci, nici nu-l mai vedeam. Cu o lună înainte, trei săptămâni înainte, se ocupa doar de asta, nu mai făcea nimic altceva.
(n.r. – Ce sfaturi le-ai dat copiilor să-și construiască viața acum? Sfaturi primite de la bunicul) Ce ce am preluat și mi-aș dori să dau mai departe către copiii mei e respectul pentru munca pe care o facem. Atunci când îți asumi un proiect sau un lucru sau un job sau o meserie, trebuie să te dedici acelui lucru. Respectul pentru munca pe care o faci, pentru oamenii din jur, oamenii cu care lucrezi, faptul că lucrurile nu se câștigă ușor niciodată. Rezultatele care se obțin ușor de obicei nu rezistă, sunt ani și ani de muncă în spate pentru atingerea unui rezultat. Câți ani a fost antrenor până când a reușit să cucerească Cupa UEFA? Zeci de ani. Zeci de ani ca să să ajungă să câștige un trofeu. Cred că această determinare de a continua, de a insista mi se pare un lucru extraordinar de important. Mircea, la 80 de ani, în continuare era acolo pe teren, după două operații de șold și totuși stătea în picioare câte patru ore, înainte de meci, în timpul meciului și după meci”, a declarat Matei Lucescu la podcastul lui Adrian Artene.
Contractul de selecționer dintre Mircea Lucescu și Federația Română de Fotbal s-a terminat în această primăvară, însă Răzvan Burleanu l-a ofertat pe „Il Luce” direct pe patul de spital.
Dacă s-ar fi însănătoșit, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile ar fi putut rămâne angajat în cadrul Federației Române de Fotbal, cu un rol esențial în dezvoltarea echipei naționale:
„Ceea ce ne interesează este să putem să-l integrăm pe domnul Lucescu într-un rol nou, în lunile următoare, la nivelul FRF și al fotbalului românesc, ca să beneficiem de acest transfer de cunoaștere pe care domnul Lucescu l-a adunat de-a lungul timpului, astfel încât să putem să ne pregătim și mai bine antrenorii și jucătorii. Asta ne dorim noi, și dumnealui își dorește să rămână cât mai aproape. Nu știu dacă am stat o oră, dar timpul întotdeauna zboară când vorbești cu domnul Lucescu, mai ales când avem foarte multe subiecte, exclusiv despre fotbal”, declara Răzvan Burleanu, președintele FRF, pe 2 aprilie 2026.