În prelungirile meciului dintre Universitatea Cluj şi FC Argeş, fundaşul oaspeţilor, Florin Borţa (26 de ani), l-a faultat în careu pe Alexandru Chipciu provocând penalty-ul din care gazdele au marcat unicul gol al partidei, prin Dan Nistor.
La final, preşedintele piteştenilor, Dani Coman, nu-şi putea explica intervenţia lui Borţa şi a apreciat că aceasta a umbrit tot efortul echipei din partida de pe Cluj Arena.
„Părerea mea este că e inexplicabil gestul pe care l-a făcut. Nu se poate așa ceva. În minutul 90 să nu îl conduci, să blochezi centrarea și să îi dai peste picioare… E prea mult să nu te ducă pe tine capul că trebuie să blochezi centrarea și să ataci decisiv. Nici nu contează acțiunea pe care a făcut-o Chipciu. Nu se poate să nu te ducă pe tine capul. Tu, ca fundaș, trebuie să blochezi centrarea. Nu ai voie să îi dai peste picioare. Este un jucător cu experiență. A jucat bine pe parcursul meciului. Am făcut un joc bun noi ca echipă atât cât putem, dar cred că această greșeală a umbrit tot efortul. Mai bine să nu îl am în față”, a spus Dani Coman, la DigiSport, despre faultul lui Florin Borţa.
Acelaşi Florin Borţa a marcat autogolul prin care Universitatea Cluj câştigase cu 1-0 în turul play-off-ului, la Mioveni, cu FC Argeş, cu concursul portarului Cătălin Căbuz.
Pagina de Facebook a lui Florin Borţa a fost asaltată de suporterii Universităţii Craiova, care îl acuză de blat şi trădare pe jucător, iar blestemele abundă. Jucătorul a fost nevoit să şteargă în permanenţă mesajele postate de fanii olteni, cuvintele fiind greu de reprodus.
„Îţi rup picioarele dacă te mai văd prin Craiova f…f.. în gură de ţigan, cocalar blatist”, „Blatistule, de banii luați din blatul ăsta să stai doar prin spitale, să scapi de accidentări la 40 de ani, m…e!”, „F..i m…i m..i de blatist împuțit, sper să m… în chinuri, jegule fără caracter!”, „Ai împins titlul spre Cluj, panaramo, te-au dat afară de la Craiova de prost ce ești și ai trântit meciul. Sper să-ți rupi picioarele!” – sunt doar câteva dintre mesajele apărute pe pagina de Facebook a lui Borţa.
Florin Borţa a fost jucătorul Universităţii Craiova din 2016 până în 2024, când a fost cedat definitiv la FC Argeş. Borţa a adunat doar 9 prezenţe în prima echipă a Ştiinţei, el fiind împrumutat în câteva sezoane la Concordia Chiajna şi Petrolul.