ProSport vă prezintă, în exclusivitate, bannerele galeriei lui Dinamo pe care jandarmeria le-a interzis la derby-ul cu Rapid.
Duminică seara, în cadrul etapei a 6-a din play-off-ul Superligii, Dinamo a învins-o categoric pe Rapid, 3-1. Pentru dinamoviști au marcat Milanov, Cîrjan și Musi, în timp ce unica reușită a oaspeților a fost semnată de Paraschiv.
Meciul dintre Dinamo și Rapid a fost unul cu „scântei”, ambele echipe dorind cu ardoare să-și adjudece victoria. Disputa nu s-a limitat însă la nivelul gazonului, ci s-a extins și în tribune, acolo unde galeriile celor două echipe au oferit un adevărat duel al bannerelor cu mesaje inventive.
Totuși, ultrașii nu și-au putut folosi întregul arsenal pregătit, deoarece mai multe bannere ale dinamoviștilor, în principal cu mesaje cu tentă rasistă, au fost oprite de jandarmi la intrarea în stadion.
Nici rapidiștilor nu le-a fost permis să pătrundă pe Arena Națională cu un banner, acesta fiind confiscat de forțele de ordine.
Două dintre bannerele afișate de galeria Rapidului, în timpul meciului, au ieșit în evidență printr-un detaliu pe care suporterii alb-vișinii cu siguranță nu și l-ar fi dorit: mesajele conțineau câte o greșeală gramaticală.
Inclusiv bannerul interzis de jandarmi conținea o greșeală de gramatică:
La finalul meciului, Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, și-a exprimat bucuria generată de victoria fără drept de apel obținută de „câinii roșii” în fața rivalei Rapid.
„Am bifat încă un hop până la a face performanță. E o bucurie, dar eu încă sunt sub efectul semifinalei și a acelui gol din minutul 118.
Mi se pare incredibil că am pierdut acel meci când în minutul 118 și secunda 45 era mingea la noi în brațe. Și după câteva secunde, Craiova a înscris. Și asta mă macină, trebuia să dăm mingea în tribune. Încă sunt afectat.
E o victorie pe care o aștept de mult timp. Suporterii au fost extraordinari și joi și acum. Dominăm CFR și pierdem două puncte în Gruia, am demonstrat că putem bate pe oricine, trebuie să acumulăm puncte pentru a ne califica în cupele europene. Jucătorii au demonstrat că au calitate. Sunt 3 puncte, avem meci direct cu CFR Cluj, locul pe podium se joacă.
Contrar celor care se întâmplă în mod normal în România, la noi a fost liniște în perioada aia când am pierdut 5 meciuri la rând. Nu s-au învolburat apele. Am făcut un grup, am încercat să găsim soluții, nu s-a întâmplat nimic similar cu ce se întâmplă la alte echipe”, a spus Andrei Nicolescu, la Prima Sport, după Dinamo – Rapid 3-1.