Acasa » Diverse » Au venit rezultatele analizelor lui Mircea Lucescu și medicii n-au stat pe gânduri! Au decis să-i pună DEFIBRILATOR

Au venit rezultatele analizelor lui Mircea Lucescu și medicii n-au stat pe gânduri! Au decis să-i pună DEFIBRILATOR

Au venit rezultatele analizelor lui Mircea Lucescu și medicii n-au stat pe gânduri! Au decis să-i pună DEFIBRILATOR
Sursa Foto: SPORT PICTURES

Luni, 30 martie 2026, Mircea Lucescu, ajuns la vârsta 80 de ani, a fost supus unei coronarografii, după episodul teribil petrecut duminică. Antrenorul de legendă este internat în Spitalul Universitar București. „Il Luce” a leșinat la Mogoșoaia din cauza unor tulburări ale ritmului cardiac, iar două echipaje SMURD au apărut la baza de pregătire a naționalei României pentru a-l prelua pe marele tehnician.

Intervenția consemnată în cursul zilei de luni nu a scos în evidență aspecte ieșite din comun, ci probleme normale pentru un pacient cu o asemenea vârstă înaintată. Prin urmare, cadrele medicale nu au apelat la montarea unui stent suplimentar, pe lângă cele care i-au fost puse lui Lucescu în Ucraina. Totuși, pentru rezolvarea problemelor, s-a luat hotărârea ca ex-selecționerului să i se instaleze un defibrilator, în scopul reglării ritmului bătăilor inimii.

Lui Mircea Lucescu îi va fi montat un defibrilator. Când se va întâmpla totul

Informația a fost prezentată de către jurnaliștii de la GSP. Aceiași oameni de presă au notat că medicul Călin Siliște se va ocupa de această procedură. Când? Marți, în ultima zi a primei luni de primăvară.

Cel mai probabil, Mircea Lucescu va rămâne în spital până la finalul acestei săptămâni pentru investigații suplimentare.

Sursa citată expune următorul detaliu: problemele tehnicianului au survenit ca urmare a eșecului suferit de către „tricolori” la Istanbul, în fața Turciei, scor 0-1, în barajul de calificare la Campionatul Mondial din vară. Andrei Rațiu și Dennis Man au fost scoși vinovați pentru golul încasat, iar Mircea Lucescu, fiind deranjat de răspunsurile celor doi jucători, s-a supărat extrem de tare. După aceea, incidentul a urmat.

A venit vremea „Regelui”: „Contract pe patru ani”

De pe patul de spital, Mircea Lucescu a anunțat că și-a încheiat colaborarea cu Federația Română de Fotbal: „Gata, s-a terminat”.

În acest context, jurnalistul Marius Mitran a explicat că e doar o chestiune „de timp” până la oficializarea revenirii lui Gică Hagi pe banca tehnică a naționalei țării noastre.

„E o problemă de timp până va prelua echipa națională, nu mai este niciun secret. Trebuie făcute niște acte, o conferință de presă. El va fi antrenorul echipei naționale.

Va fi un contract pe patru ani, cu un rol mult mai intens al noului selecționer. Va implica toate selecționatele U14, 15, 17, 19, 21, să joace același stil, aceeași filosofie de joc. Conferința de prezentare va urma după Paște”, a devoalat Marius Mitran, potrivit fanatik.ro.

Rămâne de văzut cum se va mișca prima reprezentativă de fotbal a României sub comanda fostului sportiv legendar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Mediafax
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Cancan.ro
Neliniștea crește în Rusia pe măsură ce Ucraina intensifică atacurile la distanță lungă. „Există sentimentul că nu se întrezărește un final favorabil”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a părăsit definitiv România! Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată. Din ce a ajuns să-și câștige banii
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Râzi cu lacrimi
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Descopera.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cât costă noul GTA VI în România și cum poate fi cumpărat
Go4Games
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Promotor.ro