INTERVIU Celălalt Edi Iordănescu: suporter Real Madrid, părinte de fani Atletico și Barcelona, spre a treia generație de antrenori în familie! „Dacă ar vedea cineva divergențele cu tata…”

În ultima parte a interviului-eveniment oferit în exclusivitate pentru ProSport, cu aceeași franchețe, antrenorul Edi Iordănescu acceptă în premieră să dezvăluie din culisele dureroase, amuzante și emoționante care îi compun viața. Mereu în jurul fotbalului, dar din perspective la care sigur nu te-ai fi așteptat.

De la reacțiile față de atacurile pe care le-a suportat, spre episoadele unice trăite lângă Carlo Ancelotti. Prin nivelul actual al campionatului românesc și eterna dilemă: cu VAR sau fără VAR? Pe ce stadion a trăit cea mai intensă atmosferă și cum se desfășoară o polemică fotbalistică senzațională în familia Iordănescu: doi foști selecționeri, ambii fani Real Madrid, combat cu fiii și nepoții, suporteri Atletico Madrid și Barcelona. Chiar de neratat!

• Descoperă aici partea I a interviului-eveniment cu Edi Iordănescu, despre naționala României
• Descoperă aici partea a II-a despre FCSB, Rapid, Dinamo și Legia Varșovia

Vezi galeria foto
5 poze

Celălalt Edi Iordănescu

Care e cea mai mare nedreptate care s-a spus sau scris despre tine până azi?

Vrei tu, neapărat, să mă întristezi? Nu cred că mai are rost să vorbim despre ce a fost. Au fost multe nedreptăți care mi s-au făcut.

Trebuie să fie una la care să te gândești cu mai puțină supărare deja!

Să știi, chiar e una haioasă, culmea! Au fost persoane, voci, unele reprezentative, oameni implicați în fotbal, care au criticat la început numirea mea la echipa națională. Iar fix aceleași, la final, au criticat plecarea mea! De ce nu am rămas, de ce nu am continuat, de ce FRF n-a făcut eforturi ca să mă țină… Am stat și m-am întrebat, așa, zâmbind amar: când au greșit ei? La început sau la final? Pentru că, în ceea ce mă privește pe mine, eu am rămas totuși condamnat de două ori: și pentru că am venit, și pentru că am plecat!

Stranierii „on fire” de la U Cluj, românii exponențiali din Giulești sau eroii Argeșului: cine furnizează Jucătorul Etapei la start de play-off?

12:00

Advertorial. De la duelurile cu Messi, la liniștea de la Baia Mare. Povestea incredibilă a lui Jhon Mondragon

11:49

Care e cel mai incomod adevăr spus despre tine în fotbal pe care a trebuit să ți-l asumi ca atare? 

Mi s-a spus de mai multe ori, de-a lungul contractelor pe care le-am avut, din partea conducătorilor, că mă atașez prea mult de grup și de jucători. Pentru mine a fost esențial mereu să creez această chimie între mine și grup. Fără emoție, nu cred că se poate construi această puncte! În aceste condiții, inevitabil, da, te și atașezi. Și cred că în fotbalul modern, din păcate, asta a devenit o vulnerabilitate. Să te angrenezi emoțional mai mult decât trebuie…

„Voi ignora în continuare pe cine m-a jignit din răutate, fără vreo treabă cu fotbalul”

Apropo de asta. Am în cap o listă amplă cu oameni din fotbal și colegi din presă care te-au făcut praf pe prima parte a mandatului de selecționer, unii chiar și după ce ai calificat naționala la EURO. Dar care ulterior fie te-au lăudat public, fie te-au regretat public după ce ai plecat. Cum e când vă întâlniți față în față? Chiar sunt curios 🙂

Pentru mine contează că mi-am îndeplinit obiectivele și am avut un mandat de succes. Că am contribuit la o pagină frumoasă pentru echipa națională. Când mă întâlnesc cu oamenii care m-au criticat, îmi păstrez calmul, stilul, încerc să am o anumită prestanță. În general mă concentrez pe performanță, nu pe polemici. Respect oamenii pentru că așa simt că mă respect, în primul rând, pe mine. Să fim mai toleranți unii cu alții, în rest totul aparține trecutului.

Bun, dar uneori, cu anumiți oameni, chiar nu poți să menții aceeași relație, presupun, după astfel de episoade!

Dacă e o persoană cu care am simțit, la un moment dat, că nu pot să interacționez, prefer să evit o discuție decât să mă angrenez într-o dispută. Am demonstrat că știu să-mi însușesc și critica, dar îmi păstrez echilibrul și mă concentrez pe munca mea. Mă deranjează că am fost uneori jignit, lucruri personale care nu aveau nimic de-a face cu fotbalul și cu munca mea. Multă răutate, iar pe acele persoane le-am ignorat și o voi face în continuare.

Șocul fotbalului mare, amprenta lui Carlo Ancelotti și povara timpului

Ai fost dintotdeauna și ai rămas, în ciuda evoluției profesionale, un adept al învățării fără pauză. Știu că sunt zeci de mari cluburi și antrenori din străinătate la care ai fost, ai studiat și încă o faci. Care a fost cel mai mare șoc trăit legat de aceste experiențe?

Am călătorit foarte mult, la cluburi importante și am cunoscut antrenori mari care m-au impresionat prin deschiderea lor și prin comunicarea extraordinară. Totuși, cel mai mare șoc mi l-a produs amploarea resurselor: staff-uri foarte numeroase, ultra calificate, oameni foarte bine pregătiți, resursă umană cât cuprinde. Și, bineînțeles, și foarte multă tehnologie de top! Am văzut pe viu cum fotbalul modern nu își mai permite să funcționeze performant fără astfel de resurse. Și de-atunci am încercat să implementez și eu, oriunde am lucrat, o echipă cât mai complexă din punct de vedere al profesioniștilor, dar și multă tehnologie adaptată și eficientă.

Ce te-a impresionat cel mai mult la Carlo Ancelotti, unul din antrenorii pe care știu că îi admiri enorm și pe care îl cunoști, ai avut șansa să mergi să observi direct cum lucra la Real Madrid?

Am fost în două rânduri, într-adevăr, și pe lângă capacitatea extraordinară de a-și organiza munca și oamenii din staff, am găsit un om extrem de jovial, cu o comunicare incredibilă cu toți cei din jur. Plăcut de toată lumea, pozitiv, încrezător în procesul muncii lui. Toate aceste lucruri transformau întreaga atmosferă într-un climat pozitiv, esențial în viața oricărui vestiar. Asta m-a impresionat enorm la Carlo Ancelotti!

Ce convingeri sau percepții pe care le aveai ca antrenor la club ți-au fost schimbate de postura de selecționer? Când ți-ai spus poate în sinea ta: „uite, asta chiar nu- așa cum credeam!”

Ca antrenor la club, mereu mi-am dorit să am cât mai mult timp, pentru a încerca să perfecționăm totul. Și, automat, și în pregătirea jocurilor. Dar mereu m-a încercat un sentiment de lipsă a suficienței: că aș fi putut să fac mai mult, că puteam să intru și mai mult în detaliu, că poate mi-a scăpat ceva… Însă, ca selecționer, am realizat că, de fapt, timpul este și mai scurt! Astfel că a trebuit să fac eforturi, împreună cu staff-ul, să ne organizăm și mai bine, și mai pragmatic, valorificând aproape fiecare minut! Munca la echipa națională nu a fost doar pe teren ci, cel puțin în egală măsură, dar chiar și mai mult, în afara lui. Și a fost o muncă atât individuală, cu jucătorii, cât și una colectivă. Este clar că, de cele mai multe ori, timpul este unul dintre inamicii principali pentru orice antrenor.

Testul Superligii. „De aceea sunt total pentru arbitraj VAR!”

Pe de-o parte, microbiștii se bucură de imprevizibilul captivant al acestui sezon de Superliga. Pe de altă parte, e tot mai pregnantă senzația că trăim asta pentru că nivelul competiției a scăzut mult, s-au echilibrat lucrurile în jos, cum se spune. Cum ți se pare?

Pentru mine, etalonul este parcursul echipelor noastre în cupele europene. Pentru asta lupți un an întreg, să ajungi acolo unde se reflectă cu adevărat valoarea. În rest, o competiție internă poate fi și înșelătoare. Testul real e cum ne prezentăm în Europa.

Per total, analizând plusuri și minusuri, ești pentru arbitraj VAR sau împotriva lui? Cât de greu ți-a fost să te adaptezi, fie și doar în reacții, la efectele VAR?

Sunt total pentru VAR! Atâta timp cât ajută la interpretarea cât mai corectă a unor evenimente și, în final, rezultatul e oglinda jocului, tot timpul voi fi pentru VAR. Am trăit și momente când VAR a anulat golul marcat de echipa mea, n-a fost un sentiment ușor, dar mi l-am asumat. Pentru că am trăit și corectarea VAR a unui gol marcat incorect de adversar. Contează corectitudinea finală mai mult decât trăirile noastre, de câteva secunde, pentru că mintea oricum merge spre fazele ulterioare din joc.

„Din primul minut până la fluierul final. Și ceva ce nu se poate descrie”

Care a fost cea mai intensă atmosferă trăită de tine pe un stadion? De când erai copil, adolescent, tânăr fotbalist, apoi antrenor și poate chiar din postura de suporter?

Chiar am fost pe foarte multe stadioane, la multe meciuri ale echipelor de tradiție, cu fani foarte mulți. Și am trăit două experiențe unice, diferite pentru că provin de la nivel de club și de la nivel de națională. La club, nu sunt subiectiv când aș pune fanii Legiei Varșovia în top.

FOTO: legionisci.com

Nu pentru că am lucrat eu acolo, dar au creat tot timpul o atmosferă fantastică la meciuri, indiferent de cum era parcursul jocului sau cum arăta scorul pe tabelă! Asta am apreciat extrem de mult. Din primul minut până la fluierul final, au susținut mereu! A doua experiență… mi-e greu să o descriu în cuvinte, sincer!

Legată de un meci al echipei naționale a României?

Da, da… Mi-a rămas în suflet foarte adânc și pot spune că a fost de-a dreptul unic ține de atmosfera creată de fanii români la EURO 2024. Ceva care chiar nu poate fi descris în cuvinte, ci doar trăit! Pentru asta le mulțumesc și le sunt veșnic recunoscător! Voi trăi mereu cu mândria că am reușit, împreună cu băieții și cu toți cei care am muncit pentru echipa națională, să le oferim și noi șansa de a fi mândri din nou de naționala lor. Și de-a fi pe stadioane, după mulți ani, la un turneu final.

Cum arată polemicile fotbalistice în familia Iordănescu

Anghel Iordănescu e fan Real Madrid. Tu ești fan Real Madrid. Dar unul dintre fiii tăi e fan Atletico Madrid, iar băiatul cel mare ține cu Barcelona!

Așa e, nu știu de unde și până unde am un fan Atletico în familie (râde), dar asta simte el! Stai să vedem, că băiatul cel mic e încă prea mic să simpatizeze cu vreo echipă, dar sigur își va alege și el în curând…

E mai greu să urmărești un Real – Atletico sau Real – Barca cu băieții tăi sau mai greu să urmărești un meci cu Anghel Iordănescu, indiferent de echipe, dar în care aveți opinii diferite vizavi de ce se întâmplă pe teren?

E interesantă situația cu echipele diferite pe care le simpatizăm în familie, dar de departe mai interesante sunt divergențele pe care le am cu tata când vine vorba de anumite meciuri sau momente din jocuri. Cred că pentru orice spectator din afară la un astfel de dialog al nostru ar fi extrem de savuros (râde). Mai ales că niciunul dintre noi nu vrea să lase de la el, în ciuda oricărui argument al celuilalt!

Fotomontaj ProSport

În loc de epilog: spre a treia generație de antrenori în familie?

Dacă unul dintre fii tăi ar decide să devină antrenor, al treilea rând în familia Iordănescu, primul sentiment care te-ar încerca ar fi unul de fericire sau de îngrijorare?

Cred că în primă fază m-ar încerca un sentiment de bucurie și de mândrie! Să ducă mai departe numele familiei… Apoi, cred că aș trece spre speranță. Speranța că va reuși. Dar, în același timp, și compătimire (râde). Și îngrijorare poate! Compătimire pentru că știu că e o meserie care te consumă extrem de mult, cere foarte multe sacrificii și te privează de momente frumoase și speciale pe care ai putea să le trăiești alături de familie. Știi cum e în meseria asta? Dacă reușești în ea, toate eforturile și sacrificiile au meritat. Dar, să fim sinceri: sunt foarte mulți antrenori care fac aceste eforturi și sacrificii, dar nu reușesc!

• Descoperă aici partea I a interviului-eveniment cu Edi Iordănescu, despre naționala României
• Descoperă aici partea a II-a despre FCSB, Rapid, Dinamo și Legia Varșovia