Acasa » Fotbal Extern » Europa League » Gigi Becali a luat decizia la care nu se aștepta nimeni după ce Ștefan Târnovanu a luat 3 goluri cu Feyenoord: „Niciun Târnovanu!”

Gigi Becali a luat decizia la care nu se aștepta nimeni după ce Ștefan Târnovanu a luat 3 goluri cu Feyenoord: „Niciun Târnovanu!”

Sebastian Cristian
Gigi Becali a luat decizia la care nu se aștepta nimeni după ce Ștefan Târnovanu a luat 3 goluri cu Feyenoord: „Niciun Târnovanu!”
Foto: Sport Pictures

FCSB a câștigat la limită duelul cu Feyenoord, scor 4-3, pe Arena Națională, în grupa principală din UEFA Europa League.

Campioana en-titre a României a reușit o revenire senzațională, deși a fost condusă cu 1-3 de olandezi.

Gigi Becali a luat decizia la care nu se aștepta nimeni după ce Ștefan Târnovanu a luat 3 goluri cu Feyenoord: „Niciun Târnovanu!”

Ștefan Târnovanu a încasat totuși 3 goluri și, în ciuda faptului că a avut intervenții senzaționale, nu a fost lăudat absolut deloc de Gigi Becali.

Patronul celor de la FCSB consideră că atacul echipei a făcut diferența, iar pentru el scorul real este 4-0, nicidecum 4-3. Goalkeeper-ul lui Elias Charalambous a avut o paradă excelentă chiar la scorul de 3-3, însă finanțatorul nu a fost interesat de acest lucru.

Gigi Becali a pus accentul pe reușita din prelungiri a lui Florin Tănase, cea care a dus scorul la 4-3 și a asigurat cele 3 puncte pentru campioana en-titre din Superliga României.

„Nu mai pune cu Târnovanu! Nu mă interesează ce apără Târnovanu. Nu mă interesează de nimic. Niciun Târnovanu!

4-0 am bătut. N-a greșit nimeni nimic, 4-0 am bătut. E prea mare bucuria. 1-0 am bătut, poftim”, a declarat Gigi Becali, potrivit Digi Sport.

Van Persie a râs de Gigi Becali înainte de meci, iar acum patronul de la FCSB râde mai bine: „Ți-am dat la căpățână de ți-au sărit capacele! Din sufragerie îl bat”

Robin van Persie, antrenorul lui Feyenoord, a râs de Gigi Becali înainte de meciul direct de pe Arena Națională, iar acum, după meciul câștigat de o manieră incredibilă, patronul roș-albaștrilor râde și mai bine de tehnicianul batav.

Patronul celor de la FCSB susține că l-a bătut „din sufragerie”, de „i-au sărit capacele”, fostului star de la Arsenal, chiar și cu „primul 11” dat cu câteva zile înainte.

„Păi na, mă, că ți-am dat echipa. Eu sunt antrenor bătrân, mă, am experiență, el se pune cu mine? I-au zis că dau echipa, na că-ți dau la căpățână până îți sar capacele și vă trimit pe toți înapoi pe stradă la Rotterdam. Vă trimit la Amsterdam pe toți.

Îți dai seama că l-am bătut cu tot cu echipa dată. Se uita pe tabletă la ce greșeli făceau ai lui. Ce, stau să mă mai obosesc? Din sufragerie mă relaxez și-l bat”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]