Lovitură pe piața media pe final de an, un post important de sport reușind să preia drepturile TV pentru o nouă competiție.
Concret, este vorba despre Cupa Germaniei, care poate fi urmărită pe posturile Digi Sport, care a obținut drepturile de difuzare.
Digi Sport a reușit să obțină drepturile pentru a transmite Cupa Germaniei în acest sezon. Interesant este faptul că această competiție nu va fi și pe Prima Sport, așa cum se procedează în cazul altor competiții.
În această săptămână s-a realizat înțelegerea, iar primul mare meci din Cupa Germaniei care va fi transmis de Digi Sport este Dortmund – Leverkusen, programat marțea viitoare, 2 decembrie.
Bayern Munchen este clubul care a câștigat de cele mai multe ori Cupa Germaniei, având în palmares 20 de trofee.
Pro TV a reușit o nouă mișcare importantă pe piața sportivă. reușind să cumpere drepturile de difuzare pentru 12 turnee finale de handbal, atât masculine, cât și feminine, care vor avea loc între 2026 și 2031.
Postul va transmite Campionatele Mondiale și Europene de handbal, iar cel mai probabil, toate meciurile vor putea fi urmărite și pe platforma Voyo, unde fanii pot vedea deja competiții de top precum Premier League și Ligue 1, anunță golazo.ro.
Până acum, aceste turnee erau difuzate de Digi Sport și Prima Sport, care vor mai transmite doar actualul Mondial feminin din 2025, organizat în Germania și Olanda în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie. România s-a calificat la acest turneu și va juca în grupă cu Danemarca, Japonia și Croația.
Primul mare eveniment de handbal transmis de Pro TV va fi Campionatul European masculin din 2026, ce se va desfășura între 15 ianuarie și 1 februarie, în Danemarca, Suedia și Norvegia. Naționala României este calificată și face parte dintr-o grupă dificilă, alături de Danemarca, Macedonia de Nord și Portugalia.
Tot în 2026, între 3 și 20 decembrie, va avea loc și Europeanul feminin, organizat de România, Cehia, Polonia, Slovacia și Turcia. Țara noastră va găzdui meciuri la Oradea și Cluj-Napoca, o ocazie specială pentru fanii handbalului românesc să vadă competiția de aproape.