David Beckham, fostul mare internațional englez, s-a făcut remarcat și după retragerea oficială din cariera de fotbalist.
Concret, englezul a dat lovitura în afaceri, acolo unde a reușit să contruiască un adevărat imperiu alături de soția sa, Victoria Beckham.
Fostul mare fotbalist de la Manchester United, Real Madrid și naționala Angliei a reușit să-și construiască un nume uriaș în perioada în care juca fotbal, astfel că afacerile au mers extraordinar pentru acesta după retragere.
Datorită brandului Beckham, fostul mare mijocaș englez nu a avut nicio problemă în a da repede lovitura și într-un domeniu foarte competitiv, cel al afacerilor.
Interesant este că David nu a fost niciodată pe cont propriu în acest domeniu, ba dimpotrivă. Soția sa Victoria este, de asemenea, un nume uriaș atunci când vine vorba de business.
Astfel, potrivit informațiilor oferite în spațiul public de Sunday Times în acest an, Victoria și David Beckham au o avere combinată de 500 de milioane de lire sterline, adică 578 de milioane de euro, o sumă cu adevărat astronomică.
David și Victoria Beckham au construit un imperiu de afaceri diversificat, valorificând intens imaginea lor publică. Așa cum am menționat anterior, nu doar talentul celor doi a contat, ci și brandul uriaș pe care l-au construit pe seama numelui Beckham.
Concret, David deține DB Ventures, companie prin care își gestionează drepturile de imagine și parteneriatele globale cu branduri precum Adidas, H&M sau Tudor, și este co-proprietar al echipei de fotbal Inter Miami din Statele Unite ale Americii, club pentru care evoluează Leo Messi.
De asemenea, fostul mare internațional englez are linii proprii de parfumuri și cosmetice și a vândut un pachet majoritar din afacerea sa de branding către Authentic Brands Group.
De cealaltă parte, Victoria Beckham conduce propriul brand de modă numit chiar „Victoria Beckham” și are o linie de cosmetice, Victoria Beckham Beauty.
Recenet, a încheiat un parteneriat cu Mango pentru o colecție de modă accesibilă, astfel încât ideile sale despre haine să ajungă la cât mai mulți oameni.
Cel mai important lucru de menționat este că, împreună, cei doi soți au creat „Brand Beckham”, un conglomerat care valorifică la maximum, imaginea lor, generând venituri de zeci de milioane de euro anual.