Un singur înotător a strălucit mai puternic decât David Popovici. Povestea lui Leon Marchand și a genelor de campion din care se trage

Sebastian Cristian
Un singur înotător a strălucit mai puternic decât David Popovici. Povestea lui Leon Marchand și a genelor de campion din care se trage
Foto: Profimedia 02.09.2025

David Popovici are un rival de generație în natația de mare performanță în persoana francezului Leon Marchand.

Francezul a impresionat o lume întreagă începând cu Campionatele Mondiale din 2022 de la Budapesta, iar apogeul a fost atins acasă, la Paris, în cadrul Jocurilor Olimpice din 2024.

Un singur înotător a strălucit mai puternic decât David Popovici. Povestea lui Leon Marchand și a genelor de campion din care se trage

Leon Marchand a devenit o figură centrală în natația mondială începând cu Campionatele Mondiale din 2022 de la Budapesta. Francezul a câștigat rapid medalii de aur olimpice și titluri mondiale, iar succesul său nu este deloc surprinzător având în vedere moștenirea sa.

Concret, Leon este fiul a doi foști înotători olimpici francezi: Xavier Marchand și Celine Bonnet.

Xavier Marchand a reprezentat Franța la Jocurile Olimpice din 1996, de la Atlanta, și 2000, de la Sydney, clasându-se pe locurile 8 și 7 în proba de 200 m mixt. A câștigat medalia de argint la Campionatele Mondiale din 1998 și a obținut medalii și la Europene: argint în 1997 și bronz în 2000.

De cealaltă parte, mama sa, Celine Bonnet, a concurat la Jocurile Olimpice din 1992, de la Barcelona, la doar 16 ani. A participat la 100 m spate, 200 m mixt și 400 m mixt, cea mai bună clasare fiind locul 14 la 200 m mixt. A făcut parte și din ștafeta de 4×100 m mixt a Franței, care a terminat tot pe locul 14.

Având experiență de vârf în sportul de performanță, părinții lui Leon au căutat un antrenor de elită pentru fiul lor. Astfel, Leon a ales să studieze și să se antreneze la Arizona State University sub îndrumarea celebrului antrenor Bob Bowman, nimeni altul decât fostul antrenor al lui Michael Phelps.

Xavier Marchand a declarat că l-au ales pe Bowman pentru că are experiența necesară pentru a-l ghida către succes pe fiul său.

David Popovici, omul recordurilor, video motivațional postat pe pagina Jocurilor Olimpice

Pe pagina Jocurilor Olimpice a fost ditribuit un interviu cu superstarul natației românești în care vorbește despre locul în care a învățat să înoate și să își doboare limitele în fiecare an. Este vorba de bazinul Lia Manoliu, locul special unde se simte mereu fericit.

„Acesta e locul meu de fericire. E bazinul în care am învățat să înot. E bazinul în care m-am antrenat chiar înainte să vin la Singapore. E locul meu fericit.

În relație cu natația, aici mă întorc. Primele amintiri legate de înot vin de aici. Să înot afară, în soare, într-un climat de vară atât de frumos pe care îl avem în România e minunat“, a spus David Popovici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]