Acasa » Fotbal Extern » Europa League » „Luăm 17 milioane de euro”. Gigi Becali vrea jackpotul verii

„Luăm 17 milioane de euro”. Gigi Becali vrea jackpotul verii

„Luăm 17 milioane de euro”. Gigi Becali vrea jackpotul verii
Mediafax Foto

FCSB este la un pas de calificarea în grupa principală de UEFA Europa League, repetând astfel performanța din sezonul precedent.

Totuși, pentru a ajunge acolo, formația patronată de Gigi Becali trebuie să treacă de scoțienii de la Aberdeen.

„Luăm 17 milioane de euro”. Gigi Becali vrea jackpotul verii

În meciul tur, scorul a fost 2-2, dar FCSB a condus cu 2-0. După eliminarea lui Juri Cisotti, scoțienii de la Aberdeen au reușit să revină în meci și chiar au fost la un pas să câștige pe final.

Totuși, rezultatul de egalitate le dă mari speranțe campionilor României, mai ales că jocul din Scoția a fost excelent. Acum, elevii lui Elias Charalambous așteaptă o asistență impresionantă pe Arena Națională pentru returul de la București, de joi, de la ora 21:30.

Gigi Becali a vorbit înainte de acest joc despre aspectul financiar, miza fiind una cu adevărat uriașă pentru campionii României. Patronul de la FCSB a explicat foarte clar că este o diferență foarte mare între calificarea în Europa League și calificarea în Conference League.

Dacă FCSB va accede în grupa de Europa League și o va elimina pe Aberdeen, atunci clubul lui Gigi Becali poate câștiga o suma impresionantă: 17 milioane de euro.

„Este diferență (n.r. în Europa League față de Conference League), aproape dublu. 160-170%. Luăm 17 milioane de euro dacă mergem în grupa Europa League.

E coeificient în plus și sunt echipe mai puternice”, a spus Gigi Becali, la Liga Digisport.

48,43 milioane de euro este valoarea lotului celor de la FCSB, potrivit evaluării făcute de portalul de specialitate Transfermarkt.com

De cealaltă parte, 18,30 milioane de euro este valoarea celor de la Aberdeen, potrivit aceleiași surse

Risto Radunovic este pregătit să dea totul în FCSB – Aberdeen

Fundașul stânga al celor de la FCSB a lipsit aproximativ două săptămâni din cauza unei probleme medicale și nu a avut drept de joc în manșa tur din Scoția, însă acum este pregătit să o ajute pe FCSB să obțină calificarea în UEFA Europa League.

„Sunt apt 100%. Am avut nevoie de pauza de două săptămâni, acum mă simt bine și aștept meciul.

Fanii au fost și în Scoția, au fost peste tot cu noi. Asta e o formulă cu care joi seară trebuie să ieșim pe teren și să obținem, împreună cu tot stadionul, o atmosferă bună și să ne calificăm.

Trebuie să facem lucrurile simple, pe care le-am făcut mereu când am avut rezultate bune. Să fim toți în slujba echipei și să câștigăm meciul”, a spus Risto Radunovic, potrivit Sport.ro.